Catre Tur Virtual
ALEXANDRU TZIGARA-SAMURCAŞ

Se naşte la 4 aprilie 1872, în Bucureşti, într-o veche familie de mici boieri. Liceul îl face la Bucureşti. În 1892 este numit „custode preparator" la Muzeul de antichităţi, condus de Grigore Tocilescu. În 1893 pleacă la studii în Germania, la Universitatea din Műnchen, sprijinit de Regele Carol I, la sfaturile lui Al. Odobescu. Aici studiază istoria artei. Întors în ţară, demisionează de la Muzeul de antichităţi şi-şi continuă studiile, plecând în Franţa şi, din nou, în Germania, preocupat fiind de muzeografie. Îl are ca îndrumător pe Wilhelm von Bode, reformator al muzeelor berlineze.

După terminarea studiilor, este numit bibliotecar,apoi director la Fundaţia Carol I şi profesor la catedra de istoria artei şi estetică la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti .

La 1 octombrie 1906 Al. Tzigara-Samurcaş este numit director al Muzeului etnografic, de artă naţională, artă decorativă şi artă industrială, devenit, în 1915, Muzeul de artă naţională Carol I. Noul muzeu funcţiona temporar în clădirea fostei monetării a statului din Şoseaua Kiseleff nr.3, pe locul unde fusese palatul domnitorului Nicolae Mavrogheni. De la început, Al. Tzigara-Samurcaş îşi organizează muzeul pe baze ştiinţifice moderne. Achiziţiile pe care le face duc la sporirea considerabilă a colecţiilor, punctul forte fiind expunerea pavilionară a casei lui Antonie Mogoş din Ceauru, jud. Gorj.

Începe o luptă neîntreruptă pentru obţinerea din partea autorităţilor a fondurilor necesare ridicării noului local (cel actual), la ale cărui planuri a colaborat cu arhitectul N. Ghica-Budeşti. În acest scop, el scrie numeroase articole în presă, pe care le va strânge mai târziu, în 1936, în cartea sa, „Muzeografie românească”. La 30 iunie 1912 se pune piatra fundamentală a noii clădiri a Muzeului. Construcţia a suferit numeroase întreruperi, fiind definitivată abia în 1941.

În toată perioada cât a fost director al Muzeului, Al. Tzigara-Samurcaş a depus o activitate prodigioasă, legată şi de celelalte importante funcţii pe care le-a îndeplinit: director al Fundaţiei Carol I şi profesor de istoria artei şi estetică la Cernăuţi. Scrie articole din cele mai variate domenii, lucrări de specialitate, între care arta populară ocupă un loc de frunte, ţine conferinţe la radio sau la Ateneu, participă la congrese şi expoziţii internaţionale. Al.Tzigara-Samurcaş devine un nume de referinţă în domeniul care l-a consacrat.

Situaţia se deteriorează după al doilea război mondial, când autorităţile comuniste îl alungă în 1948 de la conducerea Muzeului. Bătrân, bolnav şi umilit peste măsură, Părintele muzeului de la Şosea moare la 1 aprilie 1952.

Ballad of Escape / 5 august - 5 octombrie 2021, Sala MNȚRplusC




Video-show, vernisaj: 5 august, ora 19:30

Artiști: Piotr Armianovski, Olimpiu Bandalac, Marinette Dozeville, Sorin Florea, Halász Glória, Frédéric Liver, Santiago Reyes, Stanca Soare.
Coordonator program și curator: Ilina Schileru
Design de expoziție: Mircea Tancău


Vă invităm la o nouă deschidere în cadrul programului MNȚRplusC, la subsolul Muzeului Național al Țăranului Român, joi 5 august, începând cu ora 19:30. De această dată, MNȚRplusC propune un program integral de artă video sub forma unui comentariu asupra corporalității, a terapiei ca metodă de rezistență și a medierii între corp și spirit.


În contextul pandemiei declanșate în ianuarie 2020, practicile terapeutice încep să câștige teren cu preponderență în fața celor care antrenează direct corpul în acțiuni fizice. Societatea este în căutarea unor forme de escapism cât mai facile, care presupun efort minim și care pot fi practicate din îngrădirea pereților propriei case. Izolarea prelungită provocată de valul pandemic a condus la alienare și a solicitat la maxim corzile rezistenței individuale. Spre deosebire de generațiile care au mai fost puse în fața unor astfel de încercări, astăzi umanitatea s-a putut exprima și în mediul social virtual, unde informația se propagă instant. Dar multitudinea de instrumente pe care le avem la îndemână nu ne-a salvat în mod miraculos de depresie și anxietate, așa cum ar fi de așteptat. La urma urmei fiecare a fost responsabil pentru propriul program și pentru propria capacitate de auto-gestionare a crizei și resursei.

„Les Quatre Milles Coups” (37’) ia forma unui experiment realizat de Frédéric Xavier Liver (FR), în care artistul își propune să supraviețuiască provocării pandemice învățând coregrafia lui Maurice Béjart pe Bolero-ul de Ravel. Întâlnindu-se în 2016 cu Marinette Dozeville (FR), același Frédéric Xavier Liver explorează metode transgresive între artă și societate, prin prisma preocupărilor celor doi cu raportul dintre angajament, joc și performativ. „Breaking the backboard” (10’33’’) este o utopie coregrafică care transformă antrenamentul sportiv (simularea bătutului mingii de basket) într-un dans colectiv prin circularea energiilor și a corpurilor proprii a baschetbalistelor care se transformă în perfomeri.

Lucrarea lui Piotr Armianovski (UA), „A Ballade of Escape” (3’12’’), tratează relația sufletului în raport cu cea a corpului, într-o instanță pre-pandemică lângă Il Giardini în Veneția (2019), în anul în care acesta expune la Pavilionul Ucrainei. Pe versurile poeziei poetului șaptezecist Hrytsko Chubay, care inspiră și titlul acestei expoziții, Armianovski oferă interpretarea lui asupra condiției evadării, așa cum o descrie marele poet ucrainean.

Pe lângă aceste două instanțe pre- și mid-pandemice, Olimpiu Bandalac (RO) participă cu exerciții de respirație pe dublu ecran, într-un film dublu realizat în 2002 „Respiro”- 8’52’’), iar Stanca Soare (RO), o tânără artistă tocmai aclimatizată în București după studiile masterale la Paris, cartografiază coregrafic mișcarea războiului de țesut utilizat timp de secole în gospodăriile tradiționale, într-o tentativă de a lega obiectul de corp și decor. „Cu «I Made War» (6’40’’), mă concentrez pe interacțiunea indirectă dintre corp și obiect. Iau ca subiect principal războiul de țesut, al cărui vocabular textil devine pretext al unei compoziții poetice. Un joc cu sensurile multiple ale cuvintelor îmi permite asta: «shuttle» (șuveică) , «shaft» (urzeală), «horses» (ratieră), «beam» (sul), «warp» (ițe). «Naveta», «raza», «caii» nu mai sunt unelte în frazele arătate, ci subiectele unei povești sugerate. Faptul că unealta de țesut se numește în română «război» dă titlul video-ului.”
Sorin Florea (RO) descrie statusul de bine relativ actual, prin prisma alegerii emoționale: „...dar e alegerea mea”, în montajul „Catch” (19’).

Santiago Reyes (CO), artist columbian care trăiește și lucrează în Franța documentează un performance realizat de el în 2014: „Ce qui est dansé personne ne me l’enlève” (50’22’’), în care descrie un traseu performativ pornind de la sediul atelierului său din Noisy-le-Sec până la Muzeul de Artă Contemporană din departamentul Val-de-Marne, Mac Val. De-a lungul itinerariului care durează aproximativ o oră, Reyes călătorește cu autobuzul și metroul dansând în fața trecătorilor și călătorilor care sunt amuzați sau intrigați de punerea în scenă a unei reprezentații coregrafice în rush-hour-ul parizian.

Cel de-al optulea film, „Three Dances/ Trei Dansuri” (1h15’) este o producție de lungmetraj, un documentar realizat de regizoarea maghiară Glória Halász (HU) care monitorizează traiectoria a trei artiști dansatori emergenți care se antrenează pentru performanță. Filmul relevă eforturile incomensurabile pe care le presupune antrenamentul, eșecul și reușita.

Întregul concept expozițional se rotește în jurul dansului și a integrării corporalității în metode de terapie experimentală sau act artistic. Fiind inclusiv o componentă importantă a actelor șamanice, dansul este strâns legat de condiția umană și transcede barierele de limbaj și culturale, fiind complementar muzicii, un alt teren care comunică nemijlocit oricărei ființe umane fără nevoia mijlocirii unui translator. Folosirea dansului ca instrument în arta vizuală se leagă intrinsec de actul performativ și înglobează o multitudine de reprezentări ale mișcării care implică total sau parțial prezența corpului. În contextul actual dezechilibrat la nivel socio-politic, tema unei balade escapiste prin terapii care implică atât corpul cât și psyche-ul devine aproape inerentă.

Expoziția se poate vizita la Sala MNȚRplusC, până pe 5 octombrie 2021, prin programare pe email la ilina.schileru@gmail.com sau prin telefon: 0726.343.263. În perioada 13-25 august expoziția va fi închisă.
Acces din strada Monetăriei 3.

Parteneri: Institutul Cultural Maghiar București / Magyar Kulturális Intézet Bukarest. Policolor, Aqua Carpatica și Crama Licorna

 



 




înapoi la pagina principală
 
inchis