To Virtual Tour
Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu
În timpul atelierelor de pictura din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri sfinți babe bomboane iarbă cer lună cai frunze lapte cu cereale mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.
Pentru copii de minimum 6 ani, maximum 80.

Ateliere de modelaj lut cu Crina Cranta
Ceramica este un meșteșug vechi - de la începutul timpului oamenii au modelat pământul, iar apoi l-au ars, cu ajutorul focului, pentru a-și construi recipiente, unelte, piese arhitecturale, obiecte de cult etc. În prezent, ceramica a evoluat la rang de artă. Vom explora împreună tehnicile de modelaj ale pământului și vom trezi curiozitatea în ceea ce privește arta ceramică.
Pentru copii de peste 6 ani.

Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
 

Bătrânii de iarnă
4 – 6 decembrie 2020




În volumul Vârstele timpului (Editura Meridiane, 1988), etnologul Ion Ghinoiu a sesizat că în calendarul ortodox sfinții îmbătrânesc pe măsură ce trec lunile. Etnologul Irina Nicolau a continuat această observație în articolul Bătrânii de iarnă: „Ideea că timpul îmbătrânește, se deteriorează, se îngustează se exprimă direct în ridurile sfinților din icoane, în lungimea bărbilor și în părul lor alb. Ianuarie începe cu un Sfânt Vasile tânăr și rumen în obraz, urmează Sfinții Toader și Gheorghe, călăreți războinici, Sfântul Ilie este mai trecut, dar încă în putere, după care vin bătrânii. Sfântul Dumitru este bătrân, la fel Sfântul Andrei și Sfântul Nicolae și, mai bătrâni decât toți, sunt Moș Ajun și Moș Crăciun. Observ că îmbătrânirea îi privește pe sfinți, nu și pe sfinte, și nu pe oricare dintre sfinți, ci numai pe cei mari. Pentru că în sat există sfinți mari – adevărate borne ale timpului –, sfinți mijlocii, care asigură tic-tacul sărbătorii, și sfinți mărunți, cu nume puțin cunoscute.”


Peste 60 de meșteri mari, cei mai pricepuți olari, lingurari, cojocari, cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari, cioplitori... vin din toate zonele țării la Muzeul Național al Țăranului Român, cu lucruri frumoase, numai bune de admirat și tocmit. Sunteți așteptați de vineri, 4, până duminică, 6 ale lunii lui Undrea, de la orele 10 de dimineață, până la 6 seara, la evenimentul Bătrânii de iarnă.

Puteți admira și cumpăra: jucării, nuielușe, măști, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarțe, străchini, oale de sarmale, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, chimire, curele, genți, alambicuri, blidare, copăițe, sărărițe, pipernițe, găvane, lingurare, linguri, fluiere, ocarine, împletituri din pănuși, oale, scăunașe, ștergare, lăzi de zestre, catrințe, cămăși, fote, clopoței, zurgălăi.

Nu vor lipsi nici bunătățile precum prăjiturile de casă, cozonacii, mierea de albine ori ierburile de leac, și nici tradiționala țuică.

Vizitatorii sunt invitați, de asemenea, să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească rafturile bibliotecii cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei

Organizatorul evenimentului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)
 

***

Vă rugăm să respectați normele de distanțare și să manifestați responsabilitate față de sănătatea dumneavoastră și a celorlalți.
 




back to main page
 
closed