To Virtual Tour

VACANȚA LA MȚR – Liber la visare
1-31 iulie 2021

Nici măcar soarele lui Cuptor nu ne va sta în calea Vacanței la MȚR, ce va avea loc între 1 și 31 iulie 2021, la Muzeul Național al Țăranului Român. La Atelierul de Creativitate, unde timpul se măsoară în prietenii și în povești transpuse în teatru de umbre și în filme de animație, în muzee la cutie sau povești bricolate, în jurnale de vacanță, în ilustrații realizate cu tehnica linogravurii, jucării din lemn, povești cu urechi (muzicale), ateliere de radio și de arhitectură, sunt așteptați copiii cu vârste de la 3 la 18 ani, dar și adulții.

Prețul unui bilet: 25 de lei/participant (în preț sunt incluse și materialele necesare realizării atelierelor). Participarea la ateliere se face numai pe baza de înscriere, pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau prin mesaj privat pe pagina de FB – Educație Muzeală MȚR.

PROGRAM VACANŢA LA MŢR

Joi, 1 iulie

11.00 – 12.30 - Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu

La Atelierul de construit jurnale de vacanță, vii așa cum se merge în vacanță – cu un bagaj* din care scoți la nevoie ce-ți trebuie: numele tău, pe care ți-l poți scrie în fel și chip, cu ștampile colorate, cu peniță cu tuș, ba chiar și în altă limbă. Vei mai avea nevoie să-ți alegi culorile preferate, texturi și dimensiuni – poți avea un jurnal cu niște pagini luuungi în care să prinzi chiar și valurile mării sau, dimpotrivă, unul mic, care să-ți încapă în buzunar și să-l porți tot timpul, peste tot, cu tine.
Dacă ai reușit să citești singur/singură prezentarea și te știi priceput/ă la tăiat, lipit, scris, desenat și la făcut planuri de vacanță, te aștept la Vacanța la MȚR la Atelierul de construit jurnale de vacanță, cu o înscriere prealabila pe adresa: atelieruldecreativitate@gmail.com
*Bagajul de care-ți povesteam mai sus poate fi și imaginar, doar să-l ai pregătit. Materialele de realizare a jurnalului le aducem noi.

Vineri, 2 iulie

11.00 – 12.30 - Atelier de radio cu Monica Irina Chiorpec

Atelierul își propune să le ofere participanților o introducere în arta radiofonică, să le dezvolte capacitatea de a deosebi stilurile jurnalistice, deprinzându-se cu diverse tehnici de redactare de materiale radio, improvizație la microfon și spontaneitate, storytelling, dicție și exprimare orală.
Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

11.00 – 13.00 - Croit, țesut şi cusut - cu Lidia Stareş
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Duminică, 4 iulie

11.00 – 12.30 - Coroniţa plantelor de leac cu Valentina Andrei

La atelier sunt invitați, deopotrivă, copii și adulți dornici să descopere proprietățile plantelor de leac (lavandă, salvie, cimbrișor, rozmarin, busuioc) și să le cunoască altfel decât în ceașca cu ceai. Să le admire culoarea, mirosul, forma, frunzele și, mai ales, florile. Iar la finalul exercițiului de cunoaștere, să realizeze „Coronița plantelor de leac”! Bună de păstrat ca amintire sau de oferit cuiva apropiat.
Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 8 ani (sau a celor mai mici, însoțiți de un adult).
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Luni, 5 iulie

11.00 – 13.00 - Croit, țesut şi cusut - cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 6 iulie

11.00 – 12.30 - Atelier de teatru de umbre cu Beatrice Iordan

Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o poveste sau ne vom inventa una, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii. La sfârșitul atelierului, copiii își vor putea lua siluetele confecționate acasă.
Pentru copii de la 4 ani. Copiii cu vârste între patru și șase ani vor lucra alături de adultul însoțitor.
Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 7 iulie

11.00 – 12.30 - Muzeul la cutie - cu Valentina Bâcu

„Oare ce-i trebuie unui muzeu să placă publicului?” Păi, în primul rând, să fie distractiv ar spune cineva. Dar să aibă și un conținut valoros, interesant, inedit, ar spune altcineva. Să te încânte. Să-ți spună o poveste. Să-ți placă să-l traversezi. Și să revii cu prietenii. Și sper să mai descoperim împreună și alte lucruri. Te invităm să-ți realizezi propriul muzeu și să-l deschizi pentru prieteni și pentru familie în zilele de vacanță.
Recomandat copiilor cu vârsta peste 8 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Joi, 8 iulie

11.00 – 12.30 - Păpuși de hârtie cu Beatrice Iordan

Hârtia poate spune multe povești, ea este fața pe care oamenii scrijelesc, din cele mai vechi vremuri povești din semne grafice care duc la formarea unui cuvânt, propoziții, fraze, povești.
La atelierul de păpuși din hârtie spunem povești prin modelarea hârtiei, aceasta prinzând viață în diferite figurine, personaje care populează basmele și snoavele românești.
Pentru copii de peste 6 ani.
Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Vineri, 9 iulie

11.00 – 12.30 - Atelier de radio cu Monica Irina Chiorpec

Atelierul își propune să le ofere participanților o introducere în arta radiofonică, să le dezvolte capacitatea de a deosebi stilurile jurnalistice, deprinzându-se cu diverse tehnici de redactare de materiale radio, improvizație la microfon și spontaneitate, storytelling, dicție și exprimare orală.
Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

11.00 – 13.00 - Croit, țesut şi cusut - cu Lidia Stareş
În cadrul atelierelor de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 10 iulie

10.30 – 12.00 - Atelier de realizat jucărie muzicală cu Florin Poptean

Sunet și mișcare, tehnică și textură, imaginație și îndemânare. La atelierul de realizat jucărie muzicală, copiii sunt invitați să-și confecționeze o jucărie cântătoare din lemn. Să descopere cum câteva bucăți de lemn pot, prin vibrație, să producă un sunet puternic. Cu un mecanism simplu, cu o roată dințată care mișcă o lamelă din lemn, jucăria va scoate sunete prin învârtire. După ce vor asambla jucăria, copiii o vor decora cu culori acrilice. Așa cum simte fiecare.
Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

12.00 – 14.00 - Eu sunt micul arhitect cu Liviana Arsene și Ana Gurduza (Atelier Prodid)
Vă provocăm la o întoarcere în timp, unde casele cu cerdac, pridvor și prispă erau o marcă a originalității individuale, încadrate în legile satului, dar și ale lemnului, lutului ori pietrei.
Scotocim case prin joc, desen, machete sau cărți poștale și vă invităm să le căutăm prin uneltele arhitecturii și ale poveștilor.
Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Duminică, 11 iulie

11.00 – 12.30 - Coroniţa plantelor de leac cu Valentina Andrei

La atelier sunt invitați, deopotrivă, copii și adulți, dornici să descopere proprietățile plantelor de leac (lavandă, salvie, cimbrișor, rozmarin, busuioc) și să le cunoască altfel decât în ceașca cu ceai. Să le admire culoarea, mirosul, forma, frunzele și, mai ales, florile. Iar la finalul exercițiului de cunoaștere, să realizeze „Coronița plantelor de leac”! Bună de păstrat ca amintire sau de oferit cuiva apropiat.
Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 8 ani (sau a celor mai mici, însoțiți de un adult).
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Luni, 12 iulie

11.00 – 13.00 - Croit, țesut şi cusut - cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 13 iulie

11.00 – 12.30 - Spectacol de teatru de animație (partea I) - cu Beatrice Ioardan

Mici povești deja existente, snoave populare, basme și ghicitori sunt punctul de plecare în realizarea figurinelor: păpușă de masă și siluete, după care păpușile vor juca într-un mic spectacol.
Atelierul se va desfășura pe parcursul a trei întâlniri și presupune următoarele etape: construcție păpuși și decoruri - folosind diferite materiale: pânză, hârtie, lemn, metal etc., jocul teatral propriu-zis şi realizarea unui filmuleţ de prezentare.
Atelier recomandat copiilor de peste 9 ani.
Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 14 iulie

11.00 – 12.30 - Spectacol de teatru de animație (partea a II-a) - cu Beatrice Ioardan

În cadrul acestei întâlniri, copiii vor fi inițiați în arta jocului teatral și vor construi spectacolul propriu-zis.
La atelier pot participa doar participanții care au participat la partea I a atelierului.
Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Joi, 15 iulie

11.00 – 12.30 - Spectacol de teatru de animație (partea a III-a) - cu Beatrice Ioardan

În această zi, copiii vor realiza spectacolul care va fi și filmat.
Atelier recomandat copiilor de peste 9 ani. La atelier pot participa doar copiii care au participat la părțile I și a II-a ale atelierului.
Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Vineri, 16 iulie

11.00 – 12.30 - Poveşti cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

Eu sunt Călin, omul cu fluier. La întâlnirea cu mine vom sta de vorbă despre fluierele românești și de aiurea. Cum se construiesc, cum se înfrumusețează, unde și când se cânta din ele. Vei asculta glasul unora dintre acestea, dar și tot felul de istorii surprinzătoare despre muzică.
Pentru copii cu vârsta începând de la 10 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

11.00 – 13.00 - Croit, țesut şi cusut - cu Lidia Stareş
În cadrul atelierelor de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 17 iulie

10.30 – 12.00 - Atelier de realizat jucărie muzicală cu Florin Poptean

Sunet și mișcare, tehnică și textură, imaginație și îndemânare. La atelierul de realizat jucărie muzicală, copiii sunt invitați să-și confecționeze o jucărie cântătoare din lemn. Să descopere cum câteva bucăți de lemn pot, prin vibrație, să producă un sunet puternic. Cu un mecanism simplu, cu o roată dințată care mișcă o lamelă din lemn, jucăria va scoate sunete prin învârtire. După ce vor asambla jucăria, copiii o vor decora cu culori acrilice. Așa cum simte fiecare.
Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

12.00 – 14.00 - Eu sunt micul arhitect cu Liviana Arsene și Ana Gurduza (Atelier Prodid)
Vă provocăm la o întoarcere în timp, unde casele cu cerdac, pridvor și prispă erau o marcă a originalității individuale, încadrate în legile satului dar și ale lemnului, lutului ori pietrei.
Scotocim case prin joc, desen, machete sau cărți poștale și vă invităm să le căutăm prin uneltele arhitecturii și ale poveștilor.
Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Duminică, 18 iulie

11.00 – 12.30 - Amintire cu flori pe hârtie reciclată cu Valentina Andrei

Din petale de flori de vară și din frunze și din hârtie reciclată, vom crea o amintire colorată, în care adunăm toată bucuria verii. O putem înrăma și păstra ca amintire sau o putem dărui cuiva drag.
Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 6 ani (sau a celor mai mici, însoțiți de un adult).
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Luni, 19 iulie

11.00 – 13.00 - Croit, țesut şi cusut - cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 20 iulie

11.00 – 12.30 - Satul luminat cu Beatrice Iordan

Ne vom închipui cum arată un sat vesel, plin de lumină și culoare și vom încerca să îl redăm și noi realizând un mic sătuc tridimensional folosind sârme sau crenguțe de copac, lipiciuri și hârtie moale transparentă. Vom ilumina totul la sfârșit cu mici lanterne care vor da viață satului nostru.
Pentru copii cu vârsta mai mare de 6 ani.
Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 21 iulie

11.00 – 12.30 - Atelier de realizare film de animație cu Valentina Bâcu (partea I)

Prinți, prințese, balauri cu trei capete, iepuri fricoși sau, dimpotrivă, iuți de picior și gata să se ia la întrecere cu trei zmei de-odată. Iată câteva din personajele care au prins mișcare în cadrul atelierelor de animație Muzeul la cutie. Dacă ai între 8-12 ani și te gândești serios că rolul de regizor, scenarist sau animator ți s-ar potrivi și-ți plac și poveștile țărănești sau basmele populare (sau ești curios să le descoperi), te aștept la un atelier de realizare animație.
Tehnica pe care o vom utiliza este cea de stop-motion, așa că înarmează-te cu muuultă răbdare înainte de toate, fiindcă va fi nevoie de mii de cadre pentru un minut de animație. Dar nu-ți face griji, vei lucra în echipă cu alți tineri talentați, ca în orice producție video. Vei învăța să creezi un story-board, să negociezi situații și să găsești soluții atunci când este nevoie.
ATENȚIE!
Atelierul este gândit în două întâlniri, te rugăm să te asiguri că poți participa la ambele întâlniri.
Numărul maxim de participanți: 8 copii, cu vârsta peste 9 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Joi, 22 iulie

11.00 – 12.30 - Atelier de realizare film de animație - cu Valentina Bâcu (partea a II-a)

Vineri, 23 iulie

11.00 – 12.30 - Poveşti cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

Eu sunt Călin, omul cu fluier. La întâlnirea cu mine vom sta de vorbă despre fluierele românești și de aiurea. Cum se construiesc, cum se înfrumusețează, unde și când se cânta din ele. Vei asculta glasul unora dintre acestea, dar și tot felul de istorii surprinzătoare despre muzică.
Pentru copii cu vârsta începând de la 10 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

11.00 – 13.00 - Croit, țesut şi cusut - cu Lidia Stareş
În cadrul atelierelor de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 24 iulie

10.30 – 12.00 - Atelier de realizat jucărie muzicală cu Florin Poptean

Sunet și mișcare, tehnică și textură, imaginație și îndemânare. La atelierul de realizat jucărie muzicală, copiii sunt invitați să-și confecționeze o jucărie cântătoare din lemn. Să descopere cum câteva bucăți de lemn pot, prin vibrație, să producă un sunet puternic. Cu un mecanism simplu, cu o roată dințată care mișcă o lamelă din lemn, jucăria va scoate sunete prin învârtire. După ce vor asambla jucăria, copiii o vor decora cu culori acrilice. Așa cum simte fiecare.
Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

12.00 – 14.00 - Eu sunt micul arhitect cu Liviana Arsene și Ana Gurduza (Atelier Prodid)
Vă provocăm la o întoarcere în timp, unde casele cu cerdac, pridvor și prispă erau o marcă a originalității individuale, încadrate în legile satului dar și ale lemnului, lutului ori pietrei.
Scotocim case prin joc, desen, machete sau cărți poștale și vă invităm să le căutăm prin uneltele arhitecturii și ale poveștilor.
Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Duminică, 25 iulie

11.00 – 12.30 - Amintire cu flori pe hârtie reciclată cu Valentina Andrei

Din petale de flori de vară și din frunze și din hârtie reciclată, vom crea o amintire colorată, în care adunăm toată bucuria verii. O putem înrăma și păstra ca amintire sau o putem dărui cuiva drag.
Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 6 ani (sau a celor mai mici, însoțiți de un adult).
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Luni, 26 iulie

11.00 – 13.00 - Croit, țesut şi cusut - cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 27 iulie

11.00 – 12.30 - Atelier de realizat povești prin tehnica linogravurii - cu Valentina Bâcu (partea I)

„Săpând” după inspirație și după atenție la detalii și la simplitate, vă propun să regăsim plăcerea de a realiza manual și de a produce serii, dar fără a apela la tipar sau imprimantă. Doar cu o bucată de linoleum, dăltițe, cerneală colorată, ceva inspirație și mult drag de povești.
Atelier recomandat copiilor peste 10 ani.
ATENȚIE!
Atelierul este gândit în două întâlniri, te rugăm să te asiguri că poți participa la ambele întâlniri.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 28 iulie

11.00 – 12.30 - Atelier de realizat povești prin tehnica linogravurii - cu Valentina Bâcu (partea a II-a)

„Săpând” după inspirație și după atenție la detalii și la simplitate, vă propun să regăsim plăcerea de a realiza manual și de a produce serii, dar fără a apela la tipar sau imprimantă. Doar cu o bucată de linoleum, dăltițe, cerneală colorată, ceva inspirație și mult drag de povești.
Atelier recomandat copiilor peste 10 ani.
ATENȚIE!
Atelierul este gândit în două întâlniri, te rugăm să te asiguri că poți participa la ambele întâlniri.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Joi, 29 iulie

11.00 – 12.30 - Omiduțe vesele și colorate cu Beatrice Iordan

Din bețe, pastă modelatoare, culoare și veselie, vom închipui omiduțe vesele și colorate și vom discuta despre trecerea timpului și transformare.
Atelier recomandat copiilor de peste 3 ani (însoțiți și de părinți/bunici).
Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Vineri, 30 iulie

11.00 – 13.00 - Croit, țesut şi cusut - cu Lidia Stareş

În cadrul atelierelor de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 31 iulie

10.30 – 12.00 - Atelier de realizat jucărie muzicală cu Florin Poptean

Sunet și mișcare, tehnică și textură, imaginație și îndemânare. La atelierul de realizat jucărie muzicală, copiii sunt invitați să-și confecționeze o jucărie cântătoare din lemn. Să descopere cum câteva bucăți de lemn pot, prin vibrație, să producă un sunet puternic. Cu un mecanism simplu, cu o roată dințată care mișcă o lamelă din lemn, jucăria va scoate sunete prin învârtire. După ce vor asambla jucăria, copiii o vor decora cu culori acrilice. Așa cum simte fiecare.
Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

12.00 – 14.00 - Eu sunt micul arhitect cu Liviana Arsene și Ana Gurduza (Atelier Prodid)
Vă provocăm la o întoarcere în timp, unde casele cu cerdac, pridvor și prispă erau o marcă a originalității individuale, încadrate în legile satului dar și ale lemnului, lutului ori pietrei.
Scotocim case prin joc, desen, machete sau cărți poștale și vă invităm să le căutăm prin uneltele arhitecturii și ale poveștilor.
Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.
Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

E X P E R I M E T R U
20 iulie - 15 august 2021

The National Museum of the Romanian Peasant alongside the Center of Excellence in Architecture, Arts and Audiovisual are pleased to invite you to the opening of “EXPERIMETRU” exhibition on the 20th of July at 6:00 p.m.

“EXPERIMETRU” presents three elaborate experiments outside the daily perimeter created by three contemporary personalities in the fields of architecture, restoration and fine arts: Matei Luca STOIAN, Graziella STOIAN and Nicolae STOIAN.

This artistic project presented, first to the wide public from the capital of Italy at “Accademia di Romania” from Rome, is exhibited today in Bucharest, being hosted by the Romanian Peasant National Museum during the period of 20th of July to 15th of August at Media Hall, entering from no. 3 Monetariei Street. This artistic project which was exhibited in the private art galleries from six european capitals: Rome, Copenhagen, Stockholm, Mainz, Luxembourg and Vienna is today presented to the public of Bucharest. Concerned with finding new means of expression in their work, the artists successfully rely on visual and sensory perception.

“EXPERIMETRU” exhibition represents the creations of three contemporary artists: Graziella STOIAN, Nicolae STOIAN and Luca Matei STOIAN, members of the Union of Plastic Artists from Romania, creations that have a special place in the artistic practice of the XXI century, by spreading unique colors, “these are differentiated by smooth, fibrous, calm or tensioned textures, which by capturing the light, create a savant compositional game in light and shadow, specific to the contemporary art.”

This exhibition, marked by a multitude of art works of large format, created on a various support-surfaces with mixed materialities, compose under the exhibition’s concept “EXPERIMETRU" a symbiosis of contemporary art works, a concept that is outstanding in its uniqueness and which presents to specialists and to the wide audience which loves contemporary art, a creative reinterpretation through an abstractization in the plastic arts.

“EXPERIMETRU " exhibition is open for visiting for the general public during the period of 20th of July till the 15th of August 2021, at Media Hall, entering from no. 3 Monetariei Street, at Romanian Peasant National Museum.

E X P E R I M E T R U artistic project’s coordinator and curator:

Luca Matei Stoian, Ph.D., Architect
Main Partners: Romanian Peasant National Museum

Partners: Lucas & Partners Architecture Studio, Igloo Media, M.N.G. ART S.R.L., CATENA, GLULAM S.A., GIP.S.R.L. ANNWINE .

Institutional Partners: The Union of Plastic Artists from Romania, The Order of Architects from Romania – Bucharest Territorial Branch, “George Enescu” National College of Music, The Union of Architects from Romania.

For further information regarding the event you can contact us on experimetru.art@gmail.com.

Facebook: https://www.facebook.com/centrudeexcelentaAAA

Website: https://www.ceaaa.ro/, http://www.muzeultaranuluiroman.ro/

***

THE MISSION OF C.E.A.A.A.

We are initiating and organizing cultural events, we are building a community that reunites professionals but also the cultural and creative public from Romania.

Through all that we do, we are dedicated in contributing to building an infrastructure for the development of creative entrepreneurism in the country, the growth and diversity regarding workshops audience, designers, small businesses, promoting creative professionals on national and international scale.

The Center of Excellence in Architecture, Arts and Audiovisual is an non-governmental organization, with a self-governing character, who supports the interests of the creative community from Romania in a productive dialogue with the States Institutions and with international organizations. We act on creating a favourable environment for the development of the creative community from Romania.

One of our many priorities over the last years, was initiating artistic and architectural development projects through bringing together the creative communities in spaces and projects that can bring into the light and enhance the importance of Bucharest and of Romania on the European cultural map.

Our portfolio includes organizing activities with the purpose of creative interaction on a national and international scale, programmes of professional trainings, exhibition, book signings, creative workshops, seminaries and debates.

back to main page
 
closed