Catre Tur Virtual

Vara aceasta am crescut ca eroii din povești. Și am devenit cu toții mai curajoși, mai puternici și mai conștienți de ce e bine și ce este rău. A fost o vacanță atipică, cu mai puține călătorii și mai puține vizite la prieteni și bunici, cu spaime mai mici sau mai mari, dar și cu mai multe povești și timp de joacă în familie. Așa că revenim și noi cu o propunere mai neobișnuită – aceea de a petrece întreaga lună septembrie în Vacanța la MȚR.


Ne înarmăm cu povești, pensule, jocuri, dar și cu măști și alte măsuri sporite de siguranță și te așteptăm în curtea Muzeului Național al Țăranului Român să ne recuperăm vacanța printre prieteni, din 1 septembrie până pe 30 septembrie.

Costul unui atelier: 25 lei/participant. Programul, mai jos. Pentru că numărul de participanți este limitat (maximum 10), înscrierea este obligatorie și se face la numărul de telefon sau la adresa de email din dreptul atelierului ales.

Pentru siguranța participanților și a realizatorilor atelierelor, purtarea măștilor pe tot parcursul atelierului este obligatorie, la fel și respectarea celorlalte măsuri de siguranță: distanțarea fizică, dezinfecția mâinilor, a materialelor de lucru și a mobilierului, monitorizarea temperaturii.


Săptămâna I

Marți, 1 septembrie
11.00 – 12.00 Teatru de umbre cu Beatrice Iordan, 6+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 2 septembrie
11.00 – 12.00 Povești bricolate – păpuși de hârtie cu Beatrice Iordan, 6+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Joi, 3 septembrie
11.00
– 12.00 Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu, 7+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0742 011 027.

Vineri, 4 septembrie
11.00
– 12.00 Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan. 10+
O întâlnire muzicală presărată cu sunete și povești. Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 5 septembrie
10.00
– 11.00 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu, 6+
Informații și înscrieri la numărul de telefon: 0726 237 376

11.30 – 12.30 Atelier de modelaj în lut cu Crina Cranta, 6+
Informații și înscrieri la numărul de telefon: 0727 015 825

11.00
– 12.00 și 13.00 – 14.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la telefon: 0722 798 284

Săptămâna a II-a

Luni, 7 septembrie
11.00 – 12.00 Perna cu vise cu Ruxandra Grigorescu, 6+
Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 8 septembrie
11.00 – 12.00 Povești ștampilate cu Beatrice Iordan, 8+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 9 septembrie
11.00
– 12.00 Povești bricolate – păpuși pe deget cu Beatrice Iordan, 6+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Joi, 10 septembrie
11.00 – 12.00 Atelier de linogravură cu Valentina Bâcu, 8+
Informații și înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0742 011 027.

Vineri, 11 septembrie
11.00
– 12.00 Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan, 10+
O întâlnire muzicală presărată cu sunete și povești. Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 12 septembrie
10.00
– 11.00 - Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu, 6+
Informații și înscrieri la telefon: 0726.237.376

11.30
– 12.30 Atelier de modelaj în lut cu Crina Cranta, 6+
Informații aici și înscrieri la telefon: 0727 015 825

11.00
– 12.00 și 13.00 – 14.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș , 6+
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la telefon: 0722 798 284

Săptămâna a III-a

Luni, 14 septembrie
11.00 – 12.00 Povești ilustrate cu Ruxandra Grigorescu
Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 15 septembrie
11.00 – 12.00 Povești bricolate – fluturi și flori din fetru cu Beatrice Iordan
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 16 septembrie
11.00 – 12.00 Povești bricolate – ghinde din lână cu Beatrice Iordan
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Joi, 17 septembrie
11.00
– 12.00 Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu, 7+
Informații și înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0742 011 027.

Vineri, 18 septembrie
11.00
– 12.00 Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan, 10+
O întâlnire muzicală presărată cu sunete și povești. Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 19 septembrie
10.00
– 11.00 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu, 6+
Informații și înscrieri la telefon: 0726 237 376

11.30 – 12.30 Atelier de modelaj în lut cu Crina Cranta, 6+
Informații și înscrieri la numărul de telefon: 0727.015.825

11.00
– 12.00 și 13.00 – 14.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș, 6+
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

Săptămâna a IV-a

Luni, 21 septembrie
11.00 – 12.00 Cusături cu paiete și mărgele cu Ruxandra Grigorescu
Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 22 septembrie
11.00 – 12.00 Teatru de umbre cu Beatrice Iordan
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 23 septembrie
11.00 – 12.00 Povești bricolate – Broșe sau insigne din lână cu Beatrice Iordan
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Joi, 24 septembrie
11.00 – 12.00 Atelier de linogravură cu Valentina Bâcu, 8+
Informații și înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0742.011.027.

Vineri, 25 septembrie
11.00
– 12.00 Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan, 10+
O întâlnire muzicală presărată cu sunete și povești. Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 26 septembrie
10.00
– 11.00 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu, 6+
Informații și înscrieri la telefon: 0726 237 376

11.30 – 12.30 Atelier de modelaj în lut cu Crina Cranta, 6+
Informații și înscrieri la numărul de telefon: 0727 015 825

11.00
– 12.00 și 13.00 – 14.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș, 6+
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

Săptămâna a V-a

Luni, 28 septembrie
11.00 – 12.00 Pictură pe diverse suporturi cu Ruxandra Grigorescu
Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 29 septembrie
11.00 – 12.00 Povești ștampilate cu Beatrice Iordan, 8+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 30 septembrie
11.00 – 12.00 Povești bricolate – Personaje fantastice din obiecte din natură cu Beatrice Iordan, 8+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.



Ateliere de cusături, pictură pe diverse suporturi și povești ilustrate cu Ruxandra Grigorescu
Desen
Literatura țărănească (povești, ghicitori, legende, versuri), câte ceva despre calendarul creștin, obiceiuri, sărbători și iarăși câte ceva despre lumea satului (case, gospodărie și gospodărire, bucătărie, îmbrăcăminte și mobilier).
Aflați, discutați, inventați, desenați și scrieți, ilustrați.
Colaj
Cu foarfeci, lipici, cu material textil și nu numai, faceți „imagini” plecând de la o temă (sacoșa de piață, Punguța cu doi bani, animale combinate etc.)
Cusături
Perna, cămașa, traista etc., cusute cu ațe colorate, cu mărgele și paiete, imprimate (cu carioci textile) sau brodate, învățând, întâi, să băgăm ața-n ac, să facem, sau nu, nod la ață, să coasem un nasture.
Atelierul de pictură pe diverse suporturi
Întâi și-ntâi despre culori. Ce fac când se întâlnesc pe paletă, pe hârtie, pânză, sticlă sau lemn. Apoi cum le facem să ”danseze” după cum le cântăm noi. Și despre NON-CULORI, ALB ȘI NEGRU, ZI și NOAPTE. Adică un ABC al picturii în povești extra-colorate și-nsorite (sperăm, totuși, nu exploziv caniculare).
Pentru copii de peste 6 ani.

Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan
(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani)
Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești...

Atelier de teatru de umbre cu Beatrice Iordan
Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o serie de povești (patru la număr, câte o poveste la fiecare atelier) alese de coordonatorul atelierului, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii..
Atelier recomandat copiilor peste 6 ani

Povești bricolate cu Beatrice Iordan
Acest atelier este pentru întreaga familie, copiii (peste 6 ani) și părinții trebuind să ducă la bun sfârșit, împreună, crearea unor personaje de poveste.
Pornind de la povești deja existente sau inventate de coordonatorul atelierului sau chiar de către copiii participanți, vom crea păpuși, marionete, măști, castele și câte și mai câte, folosindu-ne de diverse materiale: sârmă, lut, lână, hârtie, lemn, aceasta nu înainte de a lua cunoștință, de a simți și pipăi materialele cu care vom lucra.
În atelier se pune accentul pe bricolaj - pe construcția de păpuși și decoruri, și nu pe jocul teatral propriu-zis.
Recomandat copiilor peste 6 ani.

Povești ștampilate cu Beatrice Iordan
Pornind de la imagini vechi din arhivă vom încerca să refacem un pic lumea satului românesc de odinioară.
Vom observa diferite tipuri de case și așezări, formele de relief unde se întindeau satele, animalele care mișunau prin ograda casei, grădinile pline de flori și vegetație, oamenii care animau satul, biserica, lăutarii…
Recomandat copiilor peste 8 ani.

Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu
La atelierul de construit jurnale de vacanță, îți vei construi jurnalul după chipul și asemănarea personajului/ personajelor de poveste preferate sau a vacanței ideale. Te poți gândi la o fortăreață închisă sau păzită cu strășnicie de un balaur cu șapte capete sau de un dragon adormit, în care gândurile tale să fie ferite de ochii celorlalți. Sau poți să-l construiești sub forma unul balon pregătit să te poarte în ținuturi îndepărtate. Ori, de ce nu, sub forma unui palat, în care se pregătește cel mai important bal al anului și la care-ți inviți toți prietenii.
Recomandat copiilor peste 7 ani.

Atelierul de linogravură cu Valentina Bâcu
La atelierul de linogravură, te provocăm să te întorci puțin în timp și înspre tine. „Săpând” după inspirație și după atenție la detalii și la simplitate. Regăsind plăcerea de a realiza manual și de a produce serii, dar fără a apela la tipar sau imprimantă. Doar cu o bucată de linoleum, dăltițe, cerneală colorată și multă imaginație.
Atelier recomandat copiilor peste 8 ani.

Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu
În timpul atelierelor de pictura din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri sfinți babe bomboane iarbă cer lună cai frunze lapte cu cereale mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.
Pentru copii de minimum 6 ani, maximum 80.

Ateliere de modelaj lut cu Crina Cranta
Ceramica este un meșteșug vechi - de la începutul timpului oamenii au modelat pământul, iar apoi l-au ars, cu ajutorul focului, pentru a-și construi recipiente, unelte, piese arhitecturale, obiecte de cult etc. În prezent, ceramica a evoluat la rang de artă. Vom explora împreună tehnicile de modelaj ale pământului și vom trezi curiozitatea în ceea ce privește arta ceramică.
Pentru copii de peste 6 ani.

Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.


 



 

 

Vara ta e o poveste – din 1 iunie la MȚR




Am strâns multe povești în perioada în care nu ne-am văzut la Atelierul de Creativitate. Și a sosit vremea să le împărtășim din nou la Muzeul Național Al Țăranului Român și nu în spatele unei „ferestre” de Zoom.

De 1 iunie redeschidem Atelierul de Creativitate pentru copii și sărbătorim Ziua Copilului alături de voi pe parcursul întregii zile. Cu povești și poezii, desene pe asfalt, coronițe din flori și baloane de săpun, dar și cu multe ateliere creative, care se vor desfășura din oră în oră în curtea interioară a Muzeului Țăranului.

Participarea la atelierele creative se face numai pe baza de înscriere pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com și conform cu categoria de vârstă indicată în descrierea atelierului, iar prețul este de 25 lei/ participant/ atelier și se achită înainte de începerea atelierului.
Activiățile libere se desfășoară gratuit și nu este nevoie de rezervarea locului, dar se vor desfășura sub supravegherea părinților/bunicilor/profesorilor însoțitori.

Program activități 1 iunie (în curtea MNȚR, lângă cuptor)

10.00 – 11.00 – La povești cu autoarea Iulia Iordan (activitate liberă, cu participare gratuită)

11.00 – 12.00 – Sesiune de poezie și de autografe cu autoarea Carmen Tiderle (activitate liberă, cu participare gratuită)

12.00 – 13.30 – Atelier de realizat măști vesele din cartoane colorate cu Beatrice Iordan
Preț bilet: 25 de lei. Înscriere pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com
Pentru maximum 10 copii cu vârsta mai mare de 6 ani

13.30 – 14.30 – Atelier de radio cu Monica Chiorpec – povești despre copii
Preț bilet: 25 de lei. Înscriere pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com
Pentru maximum 6 copii cu vârsta mai mare de 8 ani

13.30 – 14.30 – Desene pe asfalt (activitate liberă, cu participare gratuită)

14.30 – 15.30 – Muzee la cutie cu Valentina Bâcu
Preț bilet: 25 de lei. Înscriere pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com
Pentru maximum 10 copii cu vârsta mai mare de 6 ani.

15.30 – 17.00 Atelier de realizat cuiburi pentru păsări cu Beatrice Iordan
Preț bilet: 25 de lei. Înscriere pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com
Pentru maximum 10 copii cu vârsta mai mare de 6 ani.

17.00 – 18.00 – Coronițe din flori și baloane de săpun (activitate liberă)

Atelierele de creativitate vor continua pe parcursul întregii luni iunie la Muzeului Țăranului Român (la Atelierul de creativitate)

1. Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu (miercuri, 2 iunie, 12.30 – 14.00)

La Atelierul de construit jurnale de vacanță, vii așa cum se merge în vacanță – cu un bagaj* din care scoți la nevoie ce-ți trebuie: numele tău, pe care ți-l poți scrie în fel și chip, cu ștampile colorate, cu peniță cu tuș, ba chiar și în altă limbă. Vei mai avea nevoie să-ți alegi culorile preferate, texturi și dimensiuni – poți avea un jurnal cu niște pagini luuungi în care să prinzi chiar și valurile mării sau, dimpotrivă, unul mic, care să-ți încapă în buzunar și să-l porți tot timpul, peste tot, cu tine.
Și ca să nu-l încurci cumva cu un alt jurnal, îți propun să-l personalizezi după chipul și asemănarea vacanței pe care ți-ai plănuit-o: mare-munte-deltă, zbor-cu-avionul-desupra-norilor sau cu-trenul-la-bunici,în-vârful-patului-cu-o-carte-preferată-în-brațe-și-un-castron-mare-de-cireșe, în-tabără-pentru-prima-dată, prieteni-buni-de-revăzut, ora-de-gătit-cu-mama și așa mai departe.
Dacă ai reușit să citești singur/singură prezentarea și te știi priceput/ă la tăiat, lipit, scris, desenat și la făcut planuri de vacanță, te aștept la Vacanța la MȚR la Atelierul de construit jurnale de vacanță.
*Bagajul de care-ți povesteam mai sus poate fi și imaginar, doar să-l ai pregătit. Materialele de realizare a jurnalului le aducem noi.

2. Muzeul la cutie cu Valentina Bâcu (miercuri, 9 iunie, 12.30 – 14.00)

„Oare ce-i trebuie unui muzeu să placă publicului?”
Păi, în primul rând, să fie distractiv ar spune cineva. Dar să aibă și un conținut valoros, interesant, inedit, ar spune altcineva. Să te încânte. Să-ți spună o poveste. Să-ți placă să-l traversezi. Și să revii cu prietenii. Și sper să mai descoperim împreună și alte lucruri. Fiindcă, în perioada aceasta, când accesul la vizitarea muzeelor și a expozițiilor a fost mult limitat, te provocăm să-ți imaginezi propriul muzeu la cutie, pe care poți să-l deschizi oriunde și oricând îți place. Poți să-ți inviți părinții, frații și, pe rând, prietenii. Recomandat copiilor cu vârsta peste 8 ani.

3. Atelier de realizat povești prin tehnica linogravurii (miercuri, 16 iunie, 12.30 – 14.00)

La atelierul de realizat povești prin tehnica linogravurii ”săpăm” după inspirație și după atenție la detalii și la simplitate. Regăsind plăcerea de a realiza manual și de a produce serii, dar fără a apela la tipar sau imprimantă. Doar cu o bucată de linoleum, dăltițe, cerneală colorată și multă imaginație.
Atelier recomandat copiilor peste 10 ani.
Se poate realiza si sub forma unui modul cu 2-3 întâlniri sau și sub forma unui atelier de introducere în tehnica linogravurii (cu o singură întâlnire)
Materiale folosite: bucată linoleum, dăltiță de linogravură, cu mai multe capete, cerneală specială pentru linogravură,

4. Masca. Personaje din povești. Cu Beatrice Iordan (marți, 8 iunie, 13.30 – 15.00)

După ce vom discuta despre poveștile preferate și după ce vom parcurge câteva basme populare, ne vom alege personajele preferate și le vom reprezenta prin măști create de participanți, folosind tehnica ”papier-mache”.
ATENȚIE: Pentru finalizarea măștilor sunt necesare două întâlniri. La sfârșitul celor două întâlniri copiii își pot lua masca acasă.
Atelierul se adresează copiilor peste 9 ani.

5. Povești ștampilate despre cămașa cu altiță cu Beatrice Iordan (marți, 15 iunie, 13.30 – 15.00)

Altița, elementul principal de înfrumusețare a iei cu ghirlande si flori, valuri și stele, dar și cu o mare varietate de combinații geometrice, poartă mai multe semnificații legate de statutul social, de vârsta sau de regiunea geografică din care provenea persoana care purta/realiza cămașa cu altiță (ia). Vom discuta pe marginea acestora și vom realiza câteva modele, folosind tehnica realizării de ștampile.
Atelierul se adresează copiilor peste 8 ani

6. Personaje fantastice cu elemente din natură cu Beatrice Iordan (marți, 22 iunie, 13.30 – 15.00)

Folosind ca suport diferite obiecte din natura: crengi, pietre, vom realiza o serie de personaje fantastice pe care le putem folosi în mici șcenete inventate de noi.
Materiale folosite: petul de plastic, obiecte din natură, hârtie, bandă adezivă sau aracet, culori acrylic.Atelierul se adresează copiilor peste 8 ani

7. Buburuze din lână netoarsă cu Beatrice Iordan (marți, 29 iunie, 13.30 – 15.00)

Folosind lână netoarsă, dacă nu o cunoașteți ne vom împrieteni cu ea la acest atelier , ace speciale (pentru copii mai măricei sau părinți), fetru, foarfece. Vom realiza buburuze vesele pe care le putem transforma în broșe. Atelierul se adresează copiilor peste 8 ani

8. Atelier de radio cu Monica Irina Chiorpec (vineri, 25 iunie, 12.30 – 14.00)
Atelierul își propune să le ofere participanților o introducere în arta radiofonică, să le dezvolte capacitatea de a deosebi stilurile jurnalistice, deprinzându-se cu diverse tehnici de redactare de materiale radio, improvizație la microfon și spontaneitate, storytelling, dicție și exprimare orală.
Vârsta: +12 ani Numărul de participanți: 6

Preț atelier: 25 de lei/participant
Detalii și înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

 




înapoi la pagina principală
 
inchis