Catre Tur Virtual
Lucrare colectivă, adesea anonimă, bisericile de lemn sunt o reflectare a condiţiilor socio-economice şi istorice, o convingătoare demonstraţie de continuitate a unei vieţi spirituale de veche tradiţie. Ele sunt documente de certă autenticitate nu numai prin elementele înfăţişării lor, ce reflectă unitatea poporului român, ci şi prin rolul pe care l-au împlinit în viaţa românilor transilvăneni: tribună naţională, şcoală, aşezământ de cultură şi artă, realităţi al căror sens se împleteşte armonios cu atributul lor de ctitorie a obştii.

Cu alte cuvinte, bisericile de lemn reprezintă o realitate definitorie pentru geografia spirituală a poporului român de pretutindeni.

Bisericile de lemn oglindesc fără echivoc unitatea românească, argumentând pe deplin afirmaţia marelui istoric Nicolae Iorga: "creaţiunea multilaterală a poporului nostru este aceeaşi peste toate provinciile" ele fiind în acelaşi timp o mărturie convingătoare "că românii s-au aflat pretutindeni acasă în marele spaţiu carpatic şi că din nefericire chiar şi în vremurile moderne, procesul de răşluire a posesiunilor strămoşeşti şi de deznaţionalizare s-a săvârşit în dauna poporului nostru".

Dintre aspectele istorice pentru care biserica de lemn se instituie în martor ocular îl subliniem pe acela privind procesul etnic intervenit în aşezările transilvănene în condiţiile istorice date. Sărăciţi, lipsiţi de drepturi şi de posibilitatea întreţinerii unei şcoli proprii, în urma unei îndelungate rezistenţe, au fost fie deznaţionalizaţi, fie alungaţi de pe glia străbună.

Pentru românii din satele de pe Mureş, Arieş şi Târnave bisericile de lemn sunt martori ai consecinţelor grave ale acţiunilor de deznaţionalizare la care au fost supuşi, însoţite adesea şi de persecuţii religioase. De aceea ei vedeau în lăcaşurile religioase de lemn şi însemne ale speranţei de eliberare naţională.

Privind situaţia sub acest aspect, putem înţelege remarcabila valoare a bisericilor de pe Mureş: de la Porumbeni, în al cărui lemn se păstrează slova secolului al XVI-lea, a aceleia de la Văleni (fosta Oaia), ridicată în 1695 - 1696, sub protopopul Toader "cu îndemnarea şi toată cheltuiala satului", a aceleia de la Păcureni sau a aceleia de la Valea (fostă Iobăgeni), ridicată din temelie "de cinstiţii săteni, în locul celei risipite", a aceleia de la Sântandrei - Miercurea Nirajului.

Bisericile de lemn au adus, din adâncul istoriei, sisteme constructive, tipuri de plan, modele decorative, elemente care le-au conferit atributul de documente ale plămădirii, ale existenţei şi dăinuirii poporului român, ale spiritului său creator.

Fiind creaţie ţărănească, au multe trăsături comune cu casa tradiţională: dimensiuni apropiate de cele ale casei, sunt construite din aceeaşi materie primă (lemnul), în aceleaşi tehnici (de tipul "blokbau" sau "în cununi"). În ceea ce priveşte planul de construcţie, bisericile de lemn (ca şi a bisericile de zid) cuprinde: pronaosul, naosul şi altarul, dispuse pe axul longitudinal al construcţiei la care, în unele cazuri, se adaugă pridvorul sau prispa (aşa cum se întâlneşte mai ales în Transilvania şi uneori şi în Oltenia, Muntenia sau Moldova). Aceste monumente au o unitate arhitectonică remarcabilă în care ştiinţa folosirii spaţiului se manifestă în linii şi volume ce exprimă forţă şi graţie, îndrăzneală, dar şi echilibru, măsură.

Decorul bisericilor de lemn este şi el asemănător cu acela al caselor ţărăneşti (începând cu masivele tălpi de lemn ale căror căpătâie sunt fasonate adesea în forma unui cap de cal stilizat şi până la căpătâiele căpriorilor ce susţin streaşina acoperişului surprindem desfăşurarea aceluiaşi sistem ornamental). Astfel, alături de motivele liniare şi compoziţiile geometrice (romburi, cercuri, rozete) întâlnim motive vegetale (flori, vrejul, arbori) realizate prin crestare sau pictate în policromie. Decorul legat de simbolistica religioasă, aproape totdeauna pictural (chipuri de sfinţi, îngeri, scene din Ciclul Christologic etc.) realizat de ţăranii - zugravi se supune aceloraşi legi ale echilibrului şi măsurii.

Unele aspecte legate de tehnica de execuţie sau desfăşurarea iconografică sunt impuse de formele speciale ale arhitecturii în lemn şi de modul de preparare a acestui material spre a servi ca suport unei "podoabe trainice". Registrele picturale cuprind în general tâmpla şi icoanele, altarul, bolţile sau tablourile ctitorilor. Ca tehnică de execuţie întâlnim frecvent tempera, aplicată direct pe lemn, tempera pe pânză, tempera pe lemnul gletuit sau chiar fresca pe lemnul acoperit cu strat de tencuială.

Ansamblurile de pictură din bisericile de lemn din Arad (Groşii Noi, Juliţa şi Troaş) şi Hunedoara (Lunca Moţilor şi Bejan) care fac obiectul acestei prezentări, datând din secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea sunt o elocventă dovadă a măiestriei meşterilor zugravi - ţărani.

Deşi la origine ansamblul iconografic al acestor biserici a fost destul de bogat, astăzi mai păstrează doar scene din Ciclul Cristologic - Cina, Judecata şi Batjocorirea Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea şi Plângerea Mântuitorului.

De asemenea se păstrează în câteva medalioane momente din Geneză, chipul Mariei cu Pruncul sau Maria Orantă încadrată de arhangheli şi cete îngereşti, chipuri de prooroci şi muceniţe, în decor de arcade, arhanghelii Mihail şi Gavril înconjuraţi de cete îngereşti.

Din punct de vedere stilistic, pictura acestor biserici reprezintă o sinteză între bizantin şi gotic (treptat componenta gotică va deveni mai palidă iar cea bizantină se va accentua pe fundalul noilor condiţii de evoluţie a societăţii româneşti din Transilvania, capabilă să întreţină relaţii active cu Ţările Române, unde dezvoltarea artelor beneficia de aportul substanţial al experienţelor bizantine).

Mica "rezervaţie arhitectonică" alcătuită din bisericile de lemn din Groşii Noi, Juliţa şi Troaş (Arad) şi Lunca Moţilor (Hunedoara), aflată din anul 1991 sub protecţia Muzeului Naţional al Ţăranului Român, face parte dintr-un plan mai amplu al muzeului iniţiat în scopul refacerii legăturii cu pământul şi cu instituţiile satului tradiţional.

Cum am ajuns aici ?




Expoziție de pictură și grafică
15 iulie – 2 august 2020, Sala Irina Nicolau



Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește, la Sala Irina Nicolau, în perioada 15 iulie – 2 august 2020, expoziția de grafică și pictură Cum am ajuns aici?, a arhitectului și artistului plastic Vladimir Păun-Vrapciu.

Expoziția este inspirată și este arhitectural construită în jurul ideii și a întrebării „Cum am ajuns de la 10 îngrădiri raționale la milioane de îngrădiri iraționale?”. O spune autorul expoziției:

Prin această expoziție încerc, ca arhitect și artist plastic, să purced împreună cu publicul iubitor de artă contemporană într-o analiză lăuntrică a spiritului uman, prin care să găsim răspunsuri și rezolvări la problemele actuale din existența noastră.

Să începem cu cele 10 îngrădiri raționale scrise în piatră de Moise, pe Muntele Sfânt, sau de către Buddha, la momentul înfăptuirii minunii de pe marginea râului Nairaajana, sau poate de către Confucius, în lupta sa pentru moralitatea spiritului uman... și apoi să analizăm restul îngrădirilor apărute ulterior în perioada contemporană. Să încercăm să găsim răspuns împreuna și la întrebările pe care eu mi le-am pus în ultimele luni pe fondul pandemiei. Cum am ajuns ca viața noastră să se schimbe în totalitate în câteva luni?

Cum este posibil să nu asculți de medici specialiști și să declari că nu există nicio îngrijorare referitoare la virus?

Este revoltător să constați că spiritul uman și-a pierdut rațiunea și nu a evoluat. Cum au ajuns unele națiuni să își fure una alteia echipamentele de protecție împotriva pandemiei?

Cum au ajuns oameni care își permit să conducă mașini de zeci de mii de dolari, să stea la cozi de câteva ore pentru o cutie cu alimente?

Cum am ajuns să constatăm că în unele țări dezvoltate și care ar trebui să fie exemplu pentru țările în curs de dezvoltare, pe fondul unei revolte spiritual umane, să ajungem, în acest secol, să vedem indivizi care provoacă haos în numele unei nedreptăți și distrug munca semenilor?

Nu avem nicio scuză: în mod special, ultima generație a avut tot confortul necesar unei vieți plină de bunăstare, pe sacrificiile și munca generațiilor trecute. Globalizarea își urmează cursul.

Cum putem face mai bun spiritul uman? Evoluția lui, în aceste cazuri, este un eșec al sistemelor și al bugetelor mici acordate educației, culturii și sănătății de statele lumii dezvoltate și în curs de dezvoltare. Pe viitor, trebuie să investim mai mult în educație, artă și sănătate, pentru a nu mai fi luați prin surprindere de orice eveniment de forță majoră.

Nu voi face referiri la stilul artistic în care se integrează expoziția, la tehnica în care sunt realizate aceste lucrări prezentate; pentru aceasta, las aceste elemente artistice și tehnice să fie prezentate și traduse estetic și tehnic, pentru publicul privitor, de persoane calificate în a le dezbate: doamna Doina Mândru, critic de artă, și domnul lector universitar Ion Anghel, curatorul expoziției). Pe aceasta cale, doresc să le mulțumesc pentru colaborarea minunată și plină de energie creatoare pe care am avut-o de a lungul timpului.

Am sa închei aceasta prezentare a expoziției de grafică și pictură cu un citat din Jean Baptiste Camille Corot:

„Daca pictura este o nebunie, ea este o dulce nebunie, pe care oamenii ar trebui nu numai să o ierte, dar chiar s-o caute. Îmi privesc chipul și îmi cântăresc sănătatea. Amândouă poartă semnele grijilor, ale ambițiilor și remușcărilor care contorsionează fizionomia fiecăruia din noi. Iată de ce ar trebui să iubim arta. Ea procură acelora care vor să-și echilibreze viața, calmul, împlinirea morală și chiar sănătatea.’’


Preț bilet:

Adulţi - 8 lei
Pensionari - 4 lei
Studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor beneficiază de reducere 75% pentru bilete de vizitare a muzeului - 2 lei
Elevii au intarea liberă.



 




 




înapoi la pagina principală
 
inchis