Catre Tur Virtual
Muzeul  Ţăranului Român, Muzeu Naţional de Arte şi Tradiţii, deţine cea mai bogată colecţie de obiecte ţărăneşti din România. Cele aproape 90.000 de piese aflate în patrimoniul său sunt tot atâţia martori care pot ajuta pe contemporanii noştri să înţeleagă cultura satului. Acest veritabil tezaur de interes naţional şi internaţional este depozitat şi conservat după riguroase criterii ştiinţifice şi beneficiază, încă de la constituirea colecţiei, de cataloage sistematice şi de un complex de fişiere realizat ulterior. Raţiuni practice, dar şi legi consacrate de depozitare şi conservare au condus la împărţirea patrimoniului în mai multe colecţii: ceramică, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri etc. El s-a constituit începând cu anul 1906 şi continuă să crească permanent prin cercetările de teren desfăşurate în toate provinciile româneşti, urmate de achiziţii masive vizând cvasi-totalitatea artelor tradiţionale între care ceramica, lemnul şi textilele au fost cel mai bogat reprezentate.
Colecţia de ceramică cuprinde circa 18.000 de piese reprezentative pentru producţia celor aproape 200 centre de olărit din România. Alături de acestea se află si inventarul complet al unor ateliere de olar din Hunedoara şi Vâlcea, datând din secolul trecut şi care ajută la conturarea unei reprezentări complexe a acestui meşteşug.
Deţinem piese de excepţie din centrele: Horezu, Oboga, Vama, Pisc, Curtea de Argeş, Leheceni, Lăpuş, Biniş, Bârsa, Corund, Glogova, Marginea, Rădăuţi, Noul Român, Drăuşeni, Făgăraş. Cea mai veche piesă de ceramică datată poartă inscripţia 1746. Colecţia de port numără aproape 20.000 de piese de costum din toate provinciile româneşti, începând cu prima jumătate a secolului al XIX lea, un fond valoros pentru cercetarea croiului, a materialelor folosite, a decorului, a cromaticii, a funcţiilor, reprezentative pentru toate provinciile ţării, din secolele XIX şi XX. Personalităţi precum Sabina Cantacuzino, Elisa I. Brătianu, Regina Maria sau colecţionari ca Dimitrie Comşa şi Octavian Roguski au donat în secolul trecut muzeului obiecte remarcabile, adevărate opere de artă ţărănească.
Cele aproape 10.000 de piese care alcătuiesc colecţia de ţesături pentru interior, confecţionate din in, cânepă, bumbac, borangic sunt elementele de bază cu care ţăranul a alcătuit arhitectura interioară a casei. Fondul a fost constituit pe de o parte la iniţiativa lui Al. Tzigara Samurcaş (1577 obiecte), iar pe de altă parte, în urma unor ample cercetări de teren organizate sub conducerea lui Tancred Bănăţeanu, când au fost achiziţionate peste 3.400 piese. Astfel de la 5.000 câte erau înregistrate în anul 1991, numărul lor a ajuns acum la aproape 10.000.
Ţesăturile din lână, peste 7.000 la număr, datând în marea lor majoritate de la începutul secolului al XIX-lea sunt de o mare diversitate zonală şi funcţională: scoarţe, velinţe, lăicere, păretare, grindare, cergi, cioltare de şa etc.
Aproape 8000 de piese formează patrimoniul colecţiei Lemn, mobilier şi feronerie selecţionate după criteriul reprezentativităţii, al multiculturalităţii, al vechimii, unicităţii şi al valorii artistice. La acest număr considerabil de piese s a ajuns şi prin donaţiile importante făcute de personalităţi şi instituţii: membri ai familiilor Brătianu, Kalinderu, Tătărăscu, Ministerul Domeniilor, Poşta Română, Institutul Român de Relaţii cu Străinătatea etc. Donaţii importante provin şi de la asociaţiile „Furnica” şi „Domniţa Maria” care aveau ca obiect de activitate promovarea tradiţiei. Contribuţii la îmbogăţirea colecţiilor muzeului au avut şi intelectualii satelor, cum ar fi învăţători ca Simeon Albu din Petrila (Hunedoara)şi Ion Bota din Cetea (Alba) sau preoţi ca Dumitru Popovici din Fărcaşa (Bacău). Panait Panaitescu a donat cavalul lui badea Cârţan, la care acesta a cântat la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1900. Achiziţii extrem de importante sunt şi casa şi poarta lucrate de Antonie Mogoş din Ceauru (Oltenia), aduse de Alexandru Tzigara-Samurcaş în 1907, expuse în incinta muzeului ca dovezi ale măiestriei şi ingeniozităţii ţăranului român.
Obiectele realizate în tehnica dulgherească - hambarul, lada de zestre, patul, dulapul, dulapul-masă totalizează 130 de piese din toate zonele etnografice. Multe dintre acestea au intrat în patrimoniul muzeului prin donaţiile unor mari colecţionari ca Dimitrie Comşa sau Maria şi Nicolae Zahacinschi. Colecţia mai cuprinde unelte tradiţionale, elemente de arhitectură, piese de mobilier (lăzi de zestre, blidare, dulapuri, colţare), instrumentar pastoral şi pentru industria casnică textilă.
Icoanele pe sticlă şi pe lemn, izvoadele pentru icoane, xilogravurile, veşmintele preoţeşti, vasele şi alte obiecte cu destinaţii liturgice, troiţele şi crucile alcătuiesc colecţia Religioase al cărei număr cuprinde aproape 4.000 de piese.

În antecamera postdezvoltării : Concepții, lupte sociale și patrimoniu la ora actuală | 12-13 aprilie 2021




Conferinţă organizată de:

Institutul de Sociologie al Academiei Române și Muzeul Național al Țăranului Român.

Locul de desfășurare: Muzeul Național al Țăranului Român, București

Limbile de desfășurare a lucrărilor: engleză, franceză, română.

Formatul conferinței: hibrid (prezentări față în față și video-conferinţă)

Contact: antoine.hemeryck@gmail.com, cristipant@yahoo.com


Comitet de organizare:

Antoine Heemeryck (Muzeul Național al Țăranului Român), Maria Mateoniu (Muzeul Național al Țăranului Român), Cristi Pantelimon (Institutul de Sociologie al Academiei Române), Adela Șerban (Institutul de Sociologie al Academiei Române).

Încă de la începuturile capitalismului, industrializarea nu a făcut altceva decât să-și extindă dominația asupra lumii materiale și spirituale. Între altele, creșterea economică, PIB-ul pe cap de locuitor, productivitatea sunt încă adesea considerate ca indicatori ai unei societăți avansate. La mijlocul secolului al XX-lea, termenul de dezvoltare a coagulat această concepție despre lume și istorie. Ca urmare, acest tip de societate, cu structura sa socială, organizarea sa, figurile sale sociale, ierarhia sa, imaginarul său despre progresul tehnologic au servit ca model atât societăților comuniste cât și celor capitaliste.

Astăzi, știm că acest mod de exploatare a naturii a adus imense prejudicii planetei și a determinat apariția unei ere geologice în care activitatea umană nu mai permite mediului înconjurător să se mențină ca ecosistem: antropocenul. La drept vorbind, pe termen foarte scurt, în joc este chiar supraviețuirea speciei umane. Pandemia de Sars-Cov 2 atestă și ea acest lucru: gravitatea situației este evidentă azi și, la orizont, se profilează spectrul „unei planete în stare febrilă, locuită de oameni febrili”, ca să reluăm expresia lui Andreas Malm. De aceea este important să înțelegem reașezările care sunt în curs, mai ales relativ la multiplicarea catastrofelor naturale, a mișcărilor contestatare și a celor de conservare a ordinii actuale, ca și alternativele teoretice și practice.

Obiectivul conferinței pe care o propunem este acela de a problematiza această situație nouă în jurul a trei axe.

Prima se referă la gândirea alternativă. Autodistrugerea programată a sistemului capitalist și a speciei umane a fost de multă vreme sesizată de mai mulți autori care au rămas în umbră mai multe decenii. Putem să-i evocăm mai ales pe André Gorz și pe Nicholas Georgescu- Roegen. Este vremea să revenim de o manieră critică asupra moștenirii lăsate de acești autori și să redescoperim alte concepții despre societate și lume.

A doua axă privește luptele sociale și politice în raport cu mediul înconjurător. La scară planetară, emergența unor mișcări globale, ca Extinction rébellion, și multiplicarea Zonelor de autonomie temporară, trebuie să fie înțelese în sensul transformărilor contemporane ale societății civile. În România, mișcarea „Salvați Roșia Montană” este un astfel de exemplu extrem de interesant. Dimpotrivă, forțe conservatoare se opun acestor schimbări: întreprinderi multinaționale, state sau mari fundații filantropice. Este bine să se analizeze noua situație care se profilează, căci radicalismul capitalismului actual atrage radicalismul contestării sale.

La un al treilea nivel, protecția mediului devine extrem de importantă. Ea naște un ansamblu de întrebări pe plan politic, social și juridic, cum ar fi: ce fel de exploatare a naturii este de dorit? Cine ar trebui să fie reprezentantul legal și legitim (ONG, populație locală, stat) și cine ar trebui să aibă dreptul de a exploata mediul? De aceea, patrimoniul este o a treia arenă în care contradicțiile evocate se concentrează deja de mai multe decenii. Patrimoniul natural/cultural poate să devină un instrument de a regândi relația dintre om, economia sa, culturile și mediul înconjurător. În acest sens ar fi oportun să ne întrebăm cum anume au abordat această problemă societățile tradiționale. Învățăturile tradiționale pot efectiv să fie mobilizate și valorizate într-o lume marcată de hegemonia raporturilor de piață, așa cum o demonstrează proiectele de cooperative agricole, pensiunile agroturistice și țăranii brutari autonomi care azi se înmulțesc în Franța.

Tematica acestei sesiuni de comunicări nu este limitată la o zonă geografică anume. Comparațiile istorice sunt și ele binevenite, în măsura în care ele permit o mai bună sesizare a conjuncturii actuale. De asemenea, axele de cercetare propuse nu sunt limitative și vor putea fi îmbogățite cu altele, complementare.



Termenul limită pentru trimiterea propunerilor rezumate (max. 1 pagina) este 10 februarie 2021.




înapoi la pagina principală
 
inchis