Catre Tur Virtual



Nu vei primi informaţia mură-n gură! Muzeul nostru e un loc al aventurii şi al descoperirii. E un loc al desfătării, dar şi al îndrăznelii: îţi trebuie curaj să îţi pui întrebări, să judeci mereu lucrurile într-o viziune proaspătă, să refuzi poncifele, să îţi construieşti propriul muzeu al ţăranului. Ghidul audio te îndrumă, dar nu îţi explică întotdeauna. Dacă ar face-o, cum ţi-ai mai putea păstra curiozitatea?

Vrem și noi în vacanță cu voi! La #AteliereDeAcasăMȚR




Măcar puțin, cât să ne împrietenim și să facem împreună jurnale de vacanță, felicitări ștampilate sau prin tehnica linogravurii, să ne imaginăm că suntem artiști păpușari, oameni de radio sau directori de muzee în sufragerie. În luna aprilie, îți poți da întâlnire aproape zilnic cu prietenii sau cu colegii de clasă la atelierele de la Muzeul Național al Țăranului Român, în cadrul proiectului #AteliereDeAcasăMȚR.
 

Atelierele se desfășoară pe platforma online Zoom, conform programului anunțat pe pagina de FB – Educație Muzeală MȚR, dar și cu posibilitatea înscrierii unui grup mai mare pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com în vederea stabilirii unui tip de atelier și a unui interval orar adecvate grupului.

Prețul unui bilet: 25 de lei/ participant (în preț nu sunt incluse și materialele necesare realizării atelierelor, lista materialelor urmând a fi comunicată fiecărui participant după confirmarea plății).
Durata unui atelier: între 1 oră și 1 oră și 30 de minute.
Participarea la ateliere se face numai pe baza de înscriere prealabilă, pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com.


Săptămâna 1, 5-11 aprilie 2021

Marți, 6 aprilie, 11.00 – 12.30 - Păpuși pe deget cu Beatrice Iordan
Folosind un material special care are drept calitate uscarea rapidă (fașă gipsată), vom realiza personaje mici, cât un deget, care vor deveni personaje principale în micile scenete inventate de participanți.
Tema atelierului se va realiza într-un singur atelier.
Recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani.

Joi, 8 aprilie, 14.00 – 15.30 - Îngerași din hârtie cu Beatrice Iordan
Folosind hârtia mare de împachetat, vom realiza îngerași care să aducă protecție și bucurie în zilele de sărbătoare.
Tema atelierului se va realiza în cadrul unui singur atelier.
Recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani.

Vineri, 9 aprilie, 11.00 – 12.30 - Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu
La Atelierul de construit jurnale de vacanță, te pregătești așa cum se merge în vacanță – cu un bagaj din care scoți la nevoie ce-ți trebuie: numele tău, pe care ți-l poți scrie în fel și chip, cu ștampile colorate, cu peniță cu tuș, ba chiar și în altă limbă. Vei mai avea nevoie să-ți alegi culorile preferate, texturi și dimensiuni – poți avea un jurnal cu niște pagini luuungi în care să prinzi chiar și valurile mării sau, dimpotrivă, unul mic, care să-ți încapă în buzunar și să-l porți tot timpul, peste tot, cu tine.
Se poate realiza în cadrul unui singur atelier.
Recomandat copiilor cu vârsta peste 8 ani.

Săptămâna 2, 12 – 18 aprilie

Miercuri, 14 aprilie, 11.00 – 12.30 - Masca (iepurași) cu fașă gipsată cu Beatrice Iordan
Folosind o tehnică asemănătoare cu papier-mâché, dar înlocuind hârtia cu un material cu uscare rapidă, vom realiza măști vesele de vacanță.
Tema atelierului se va realiza în cadrul unei singure întâlniri.
Recomandat copiilor cu vârsta peste 8 ani.

Joi, 15 aprilie, 14.00 – 15.30 - Felicitări și scrisori ștampilate pentru cei dragi cu Beatrice Iordan
După ce ne vom cunoaște, vom povesti un pic despre obiceiul de a dărui și de a trimite scrisori și felicitări. Acum, când comunicarea este mult facilitată de căile de comunicare online, mai trimitem scrisori sau felicitări? Dacă da, cui le trimitem și cum?
După discuții, vom trece la realizarea propriu-zisă a felicitărilor folosind tehnici de realizare a ștampilelor, desen și scriere creativă. La sfârșit, ne vom bucura de felicitări, printr-o mică expoziție online, prezentând colegilor participanți lucrările realizate
Tema atelierului se va realiza în cadrul unui singur atelier.
Recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani.

Vineri, 16 aprilie, 14.00 – 15.30 - Muzeul din sufragerie cu Valentina Bâcu
„Oare ce-i trebuie unui muzeu să placă publicului?”
„Păi, în primul rând, să fie distractiv” ar spune cineva. Dar să aibă și un conținut valoros, interesant, inedit, ar spune altcineva. Să te încânte. Să-ți spună o poveste. Să-ți placă să-l traversezi. Și să revii cu prietenii. Și sper să mai descoperim împreună și alte lucruri. Fiindcă, în perioada aceasta, când accesul la vizitarea muzeelor și a expozițiilor este limitat, te provocăm să-ți imaginezi propriul muzeu și să-l deschizi chiar în sufrageria casei tale. Poți să-ți inviți părinții, frații și, pe rând, prietenii. Sau poți realiza, de ce nu, chiar un tur virtual pentru prietenii cu care nu te poți vedea.
Recomandat copiilor cu vârsta peste 8 ani.

Săptămâna 3, 19 – 25 aprilie

Marți, 20 aprilie, 11.00 – 12.30 - Păpuși pe deget cu Beatrice Iordan
Folosind un material special care are drept calitate uscarea rapidă (fașă gipsată), vom realiza personaje mici, cât un deget, care vor deveni personaje principale în micile scenete inventate de participanți.
Tema atelierului se va realiza într-un singur atelier.
Recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani.

Joi, 22 aprilie, 14.00 – 15.30 - Îngerași din hârtie cu Beatrice Iordan
Folosind hârtia mare de împachetat, vom realiza îngerași care să aducă protecție și bucurie în zilele de sărbătoare
Tema atelierului se va realiza în cadrul unui singur atelier.
Recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani.

Vineri, 23 aprilie, 14.00 – 15.30 - Atelierul de redactare de rubrici radio cu Monica Chiorpec
Noul format, adaptat mediului virtual în perioada de izolare, al atelierului de radio, le propune copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani o viziune proaspătă și inedită asupra radioului, în ton cu vremurile pe care le traversăm cu toții, dar și cu identitatea și specificul MȚR. Participanții vor învăța cele mai importante lucruri despre tendințele actuale din lumea radioului, se vor deprinde cu câteva tehnici de bază în redactarea de diferite materiale radiofonice și vor înțelege fenomenul fake news.
Recomandat copiilor cu vârsta peste 10 ani.

Săptămâna 4, 26 – 30 aprilie 


Miercuri, 28 aprilie, 11.00 – 12.30 - Masca (iepurași) cu fașă gipsată cu Beatrice Iordan
Folosind o tehnică asemănătoare cu papier-mâché, dar înlocuind hârtia cu un material cu uscare rapidă, vom realiza măști vesele de vacanță.
Tema atelierului se va realiza în cadrul unei singure întâlniri.
Recomandat copiilor cu vârsta peste 8 ani.

Joi, 29 aprilie, 14.00 – 15.30 - Coșuleț cu ouă din lână
Folosind lâna netoarsă și săpun, ne vom împrieteni cu lâna, ”modelând-o” în forme moi și pufoase, bune de decorat masa de Paște
Tema atelierului se va realiza într-o oră de atelier.
Recomandat copiilor cu vârsta peste 8 ani.

Vineri, 30 aprilie, 11.00 – 12.30 - Atelier de realizat povești prin tehnica linogravurii cu Valentina Bâcu
La atelierul de realizat povești prin tehnica linogravurii, ne imaginăm că suntem din nou împreună. ”Săpând” după inspirație și după atenție la detalii și la simplitate. Regăsind plăcerea de a realiza manual și de a produce serii, dar fără a apela la tipar sau imprimantă. Doar cu o bucată de linoleum, dăltițe, cerneală colorată și multă imaginație.
Atelier recomandat copiilor peste 10 ani.

 




înapoi la pagina principală
 
inchis