To Virtual Tour
Ethnophonie este, la începutul anilor 90, numele unei colecţii de casete consacrate muzicilor de tradiţie orală din România. Înainte de a sucomba, strivită de dificultăţi financiare (1996), colecţia îşi câştigă în România o serie de tineri simpatizanţi. Ea este remarcată, în mod neaşteptat, de o revistă franceză de mare prestigiu: Trad Musique.

În 2000 colecţia reînvie, gravată pe CD-uri însoţite de ample broşuri bilingve (engleză-franceză, apoi română-engleză). Realizatorii ei sunt decişi să facă imposibilul pentru a prelungi colecţia pe termen indefinit, la acelaşi nivel calitativ. După cel de-al şaptelea disc autorii înţeleg că, chibzuindu-şi micile subvenţii şi venituri, au şanse să izbutească, chiar în contextul prăbuşirii dramatice a industriei mondiale a discului.

Prin 2002 apar primele ecouri favorabile consistente, majoritatea provenind din Occident: Elveţia, Franţa, Marea Britanie, Austria, Suedia, Germania, Polonia. În 2004, unul din discurile colecţiei – Muzică ţigănească din Transilvania – este nominalizat pentru Premiul criticii germane a discului (Preis der Deutschen Schallplattenkritik). Revista Song Lines publică, sub o semnătură celebră, recenzii măgulitoare pentru discurile 005-010 – cel mai apreciat din ele fiind Muzică veche din Moldova de Sus. Revista Cahiers de musique traditionnelle consemnează şi ea câteva preţioase elogii pe marginea seriei. Posturi de radio străine difuzează, ocazional sau cu regularitate, piese din colecţia Ethnophonie. În universităţile americane, austriece şi franceze, discurile sunt folosite pentru ilustrarea unor cursuri referitoare la muzicile Europei de răsărit. Producători de filme recurg la muzica colecţiei pentru ilustrarea operelor lor documentare sau artistice. Broşuri şi pliante turistice le recomandă vizitatorilor să-şi achiziţioneze din România întreaga colecţie Ethnophonie.

La finele anului 2004 Academia Charles Cross examinează întreaga colecţie – care numără pe atunci 10 CD-uri – , după care o propune pentru premiul Coup de coeur, la categoria Musiques traditionnelles. Premiul este proclamat la Arles, în 16 iulie 2005.

Începând din 2002, realizatorii se hotărăsc să-şi denumească Ethnophonie toate gesturile pe care le comit: cercetările de teren aprofundate în diferite regiuni ale ţării, concertele, animaţiile muzicale, conferinţele, cărţile şi broşurile etnomuzicologice. Gestul lor este justificat de faptul că toate urmăresc popularizarea muzicii de tradiţie orală şi impunerea sa ca o alternativă genuină de calitate pentru muzica folclorică oficială, susţinută în continuare în România de majoritatea instituţiilor culturale de stat, de medii, de oamenii politici şi de bogătaşii de plastic ai tranziţiei.

Ethnophonie va participa la festivităţile legate de centenarul muzeului lansându-şi ultima producţie: Aromânii din Andon Poci, Albania. Cântări şi povestiri, CD însoţit de o amplă şi ambiţioasă broşură (în limbile română, aromână, engleză, greacă şi albaneză).

www.ethnophonie.ro

Pe firul de borangic
Expoziția-atelier a meșterului Cristina Niculescu
23 iunie 2021, între orele 16.00 – 19.00




Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 23 iunie 2021, între orele 16.00 – 19.00, la Sala Acvariu, la expoziția-atelier a meșterului Cristina Niculescu - Pe firul de borangic. Intrarea este liberă.


Singurul loc din România în care se obține mătase naturală, dar se și țese, se găsește în prezent, în județul Vâlcea, la Stoenești, unde familia Niculescu duce renumele firului de borangic peste hotare și se mândrește să păstreze și să dezvolte arta țesutului tradițional.

Meșteșugul Cristinei Niculescu și al soțului ei, singura familie de sericicultori din ţara noastră, pleacă de la plantația de duzi, ajunge la creșterea viermilor de mătase, obținerea borangicului și se oprește la produsul finit: ie, maramă și alte pânzături din borangic.
 

„În gospodaria noastră, totul se face ca pe vremea bunicii. Viermii de mătase, aduși la stadiul de ouă, sunt crescuți cu grijă timp de 40 de zile până își fac propria „fabrică” de mătase, adică acea gogoașă pe care viermele și-o țese în jurul lui. Apoi fiecare cocon este adunat și deșirat pentru a obține firul de borangic, care mai apoi va fi tors și țesut la războaiele de lemn din atelierul propriu. Nimeni nu mai crește viermi de mătase. Cel puțin de 20 de ani nici nu se mai știe că există viermi de mătase... Este destul de greu să duci tradiția mai departe, dar, fiind o plăcere, nu mai luăm în considerare greutatea, adică totul înseamnă muncă, iar dacă muncești și vine și remunerația pe urmă... este bine. Noi am pornit destul de timid pentru că nu am avut dud să creștem viermii de mătase. Mai mult, nu am avut nici spațiu unde să-i creștem”, povestește Cristina Niculescu.


În preajma sărbătorii de Sânziene, miercuri, 23 iunie, am invitat-o pe Cristina Niculescu la Muzeul Ţăranului pentru a arăta publicului vizitator, frumoasele sale ţesături din borangic şi pentru a ne vorbi despre meşteşugul său. Vă invităm să ne bucurăm împreună de minunatele sale creaţii prezentate în expoziţia Pe firul de borangic.

Curatori: Simona Hobincu şi Oana Constantin

 




back to main page
 
closed