Catre Tur Virtual
HORIA BERNEA

Unul dintre cei mai mari pictori români contemporani, ale cărui expoziţii în ţară şi în străinătate au rămas ca repere permanent actuale în domeniu. Din 1990 până la moartea sa în 2000 a fost director al Muzeului Ţăranului Român. A fondat un stil aparte în etnomuzeografia europeană, pe care îi plăcea să îl numească muzeologie născândă, pâlpâitoare.

De la el am învăţat că nu trebuie să te grăbeşti sau să te încăpăţânezi atunci când vrei să pui în operă un proiect. Mai întâi te gândeşti bine, să vezi dacă ideea iniţială e corectă. Nimeni nu ştia mai bine ca el să vadă. Apoi te sfătuieşti cu alţii, de preferinţă cu cei despre care ştii că au păreri diferite de ale tale. Apoi încerci să ţii cont de toate remarcile, argumentând dacă le respingi, sau înglobându-le în proiect, dacă crezi că îl pot îmbogăţi. Apoi aştepţi, adică gestezi, pregătind iluminarea. Pentru Horia Bernea, iluminarea însemna convingerea că ideea era convergentă cu credinţa - asumat şi liber creştină. Abia atunci, proiectul putea începe aventura punerii în operă. Şi abia atunci se petrecea minunea coagulării echipei. Încă nu am cunoscut pe altcineva atât de capabil să construiască mici familii punctuale cu oameni care nu sunt decât oameni, şi să le transforme slăbiciunile în creativitate, complexele - în stil personal, frustrările - într-un nou entuziasm şi veleităţile - în dorinţă de afirmare colectivă.

Nu se temea să şocheze, să irite, să incite. Ne-a contaminat de îndrăzneală, adresându-ne întrebări dificile - ce vezi aici? ce crezi despre asta? ce înţelegi? de ce nu-ţi place? – sau invitându-ne să-l contrazicem. Nu a fost şi nu e uşor. Dar nimic din ce facem la muzeu sub aripa lui nu e uşor.

Ioana Popescu

Generații la Povești / Seară de lectură / 8 august 2021, ora 20.00





Asociația Delazero te așteaptă la o serie de ateleliere de scriere intuitivă* și spus povești pentru adolescenți și adulții din viața lor.

Te invităm să iei parte la un atelier în care să redescoperi bucuria de a sta la povești. Ce trebuie să aduci? Experiențele tale de viață și un adult de la tine din familie - bunic, soră, unchi, verișoară, mămică, tutore legal etc. Împreună vom descoperi poveștile din propria comunitate, care ne emoționează și ne aduc împreună, spulberând barierele care există între noi.
Vei cunoaște actorii din spectacolul „Generații - Moștenirea Tăcută”. Ei te vor însoți pas cu pas și, prin intermediul exercițiilor de teatru, mișcare și scriere intuitivă, vei descoperi povestea pe care vrei să o spui și modul în care vrei să o faci cunoscută mai departe.

La Seara de Lectură „Generații la Povești” vom împărtăși celor dragi ceea ce am descoperit în timpul atelierelor. Membrii cercului tău apropiat sunt bineveniți să audă poveștile pe care le ai de împărtășit.

Participarea la Ateliere și intrarea la Serile de Lectură sunt gratuite.

Atelierele au o durată de 3 h (cu pauze)/zi și sunt susținute de actorii din spectacolul „Generații-Moștenirea Tăcută” și consilierul educațional Gina Kun.
Locurile disponibile pentru participanți sunt în număr de 10 adolescenți și 10 însoțitori/oraș.
Pentru detalii și înscrieri: : generatiimostenireatacuta@gmail.com

---------
Ce înseamnă scriere intuitivă? Scrierea intuitivă este un procedeu creativ ce presupune scrierea neîntreruptă a fluxului de gânduri pe o anume temă sau la liber, fără presiunea unei structuri date, sau a unui anumit tip de limbaj. Este o modalitate distractivă de a spune povești în scris, și de a descrie experiențe. Acest lucru este, desigur, posibil și prin viu grai, care nu va lipsi din activitățile noastre.
Atelierele de scriere intuitivă și spus povești sunt menite să aducă generații diferite în același spațiu și să încurajeze împărtășirea de idei și experiențe.
Evocăm prin acest eveniment poveștile spuse în copilărie la gura sobei și atmosfera de apropiere între generații ce prilejuiește transmiterea unei bogății de amintiri, povești, întâmplări reale, și principii din care oricine poate învăța.
Metodologia atelierelor este elaborată în parteneriat cu un consilier educațional al CMBRAE, cu experiența bogată în lucrul cu elevii.

///////////////

PROGRAM:
B u c u r e ș t i:
Ateliere: 6-7 august - Școala Gimnazială Ferdinand, ora 10.00-13.00;
Seara de Lectură „Generații la Povești”: 8 August- Muzeul Național al Țăranului Român, ora 20.00;
G i u r g i u:
Ateliere: 11 -12 august - Centrul Cultural ”Ion Vinea”, ora 10.00-13.00
Seara de Lectură ” Generații la Povești” : 12 August- Centrul Cultural ”Ion Vinea”, ora 19.00;
C o n s t a n ț a:
Ateliere: 15-16 august - Mondim Pub, ora 10.00-13.00;
Seara de Lectură „Generații la Povești”: 16 August - Mondim Pub, ora 18.00;
B a b a d a g:
Ateliere: 19-20 august - Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân, ora 10.00-13.00;
Seara de Lectură ”Generații la Povești”: 20 August - Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân, ora 19.00;
I a ș i:
Ateliere: 24 - 25 august - Colegiul Național Costache Negruzzi, ora 10.00-13.00;
Seara de Lectură ”Generații la Povești”: Colegiul Național Costache Negruzzi ora 19.00;
P a ș c a n i :
Ateliere: 27-28 august - Colegiul Național Mihail Sadoveanu, ora 10.00-13.00;
Seara de Lectură ”Generații la Povești”: 28 August - Colegiul Național Mihail Sadoveanu, ora 19.00.

//////////

!! Organizatorii se angajează să asigure respectarea normelor de igienă și siguranță în perimetrul desfăsurării evenimetelor, punând la dispoziție dezinfectant și măști, și asigurând distanțarea fizică între participanți.

//////////////

Din cadrul proiectul face parte și spectacolul de teatru „Generații-Moștenirea Tăcută”.
Pentru detalii și rezervări: https://fb.me/e/UgY5OxYH

///////////

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

//////////

Parteneri: CMBRAE, Teatrul Apropo, Creart, Grădina cu Filme, Muzeul Național al Țăranului Român, Școala Gimnazială Ferdinand din București, Muzeul Județean Teohari Antonescu din Giurgiu, Colegiul Național Ion Maiorescu din Giurgiu, Centrul Cultural Ion Vinea din Giurgiu, Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța, ArtGema Pub, Mondim Pub, Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân din Babadag, Centrul Cultural Nicolae Bălășescu Nifon, Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, Teatrul din Stejar, Colegiul Național Costache Negruzzi, Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani.

///////////

Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Viva FM, Radio Hit, AGERPRES, Zile și Nopți, IQads, Cațavencii, Spotmedia, Ziarul Metropolis, Suplimentul de Cultură, Ziarul de Iași, Liternet, Observator Cultural, PRwave, Bookblog, The Institute, Iqool, 4arte, Fashion Premium Magazine, CTnews, TLnews, Opinia Giurgiuveanului.


Linkul spre ateliere și Serile de Lectură: https://www.facebook.com/events/4531566973523046/
 




înapoi la pagina principală
 
inchis