Catre Tur Virtual
HORIA BERNEA

Unul dintre cei mai mari pictori români contemporani, ale cărui expoziţii în ţară şi în străinătate au rămas ca repere permanent actuale în domeniu. Din 1990 până la moartea sa în 2000 a fost director al Muzeului Ţăranului Român. A fondat un stil aparte în etnomuzeografia europeană, pe care îi plăcea să îl numească muzeologie născândă, pâlpâitoare.

De la el am învăţat că nu trebuie să te grăbeşti sau să te încăpăţânezi atunci când vrei să pui în operă un proiect. Mai întâi te gândeşti bine, să vezi dacă ideea iniţială e corectă. Nimeni nu ştia mai bine ca el să vadă. Apoi te sfătuieşti cu alţii, de preferinţă cu cei despre care ştii că au păreri diferite de ale tale. Apoi încerci să ţii cont de toate remarcile, argumentând dacă le respingi, sau înglobându-le în proiect, dacă crezi că îl pot îmbogăţi. Apoi aştepţi, adică gestezi, pregătind iluminarea. Pentru Horia Bernea, iluminarea însemna convingerea că ideea era convergentă cu credinţa - asumat şi liber creştină. Abia atunci, proiectul putea începe aventura punerii în operă. Şi abia atunci se petrecea minunea coagulării echipei. Încă nu am cunoscut pe altcineva atât de capabil să construiască mici familii punctuale cu oameni care nu sunt decât oameni, şi să le transforme slăbiciunile în creativitate, complexele - în stil personal, frustrările - într-un nou entuziasm şi veleităţile - în dorinţă de afirmare colectivă.

Nu se temea să şocheze, să irite, să incite. Ne-a contaminat de îndrăzneală, adresându-ne întrebări dificile - ce vezi aici? ce crezi despre asta? ce înţelegi? de ce nu-ţi place? – sau invitându-ne să-l contrazicem. Nu a fost şi nu e uşor. Dar nimic din ce facem la muzeu sub aripa lui nu e uşor.

Ioana Popescu

Generații-Moștenirea Tăcută / Spectacol de teatru / 4 august 2021, ora 20.00




Delazero vă invită la primul spectacol de teatru produs sub umbrela asociației.

Proiectul „Generații-Moștenirea Tăcută” propune utilizarea teatrului ca mediu intrinsec de anulare a barierei dintre generații prin valorizarea procesului de împărtășire a poveștilor (despre „figurile legendare” dintr-o familie/comunitate) și a experiențelor cu valoare identitară, care pot insufla sentimentul de apartenență pentru generații diferite de oameni.

Ce impact au experiențele familiei asupra propriei noastre vieți? Cum ar fi dacă le-am cunoaște?

Pornim împreună într-o călătorie pentru a descoperi povești din trecut ale căror ecouri le resimțim și acum. „Generații – Moștenirea Tăcută” spune povestea unei familii surprinsă în momente esențiale ale existenței sale. Aceste povești ar putea fi ale tale.

Spectacolul este recomandat părinților, bunicilor și tinerilor.

--------------------

Regia: Corina Andrian | Scenariul: Cristina Tudor
Cu: Andrei Atabay, Andrei Cristea, Lia Marin, George Olar, Victoria Radu , Cristina Tudor
Sound Design: Adrian Piciorea
Co-producător: Teatrul Apropo
Producție și suport tehnic: Motorul de Producție
Design grafic: Cristina Oneț
Durata: 1 h

Reprezentații în B u c u r e ș t i:
2 august – Teatrul Apropo, ora 20.30;
3 august -Grădina cu Filme , ora 21.00;
4 august- Muzeul Național al Țăranului Român, ora 20.00;
5 august -Grădina cu Filme ,ora 21.00;

TURNEU:
G i u r g i u:
9 august - Muzeul Județean Teohari Antonescu, ora 20.30;
10 august - Colegiul Național Ion Maiorescu, ora 20.30;
C o n s t a n ț a:
14 august - ArtGema Pub, ora 18.00;
B a b a d a g:
18 august - Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân, ora 20.30;
I a ș i:
23 și 24 august - Muzeul Național al Literaturii Române Iași, ora 19.30;
P a ș c a n i:
26 august - Colegiul Național Mihail Sadoveanu, ora 20.30.

//////

Informații și rezervări:

- pentru reprezentațiile din 2, 4, 9,10,14, 18, 23, 24 și 26 august:
generatiimostenireatacuta@gmail.com
- pentru reprezentațiile din 3 și 5 august:
https://www.creart.ro/gradina-cu-filme-cinema/

! TOATE EVENIMENTELE PROIECTULUI SUNT GRATUITE, cu excepția reprezentațiilor din datele de 3 și 5 august (Grădina cu Filme-București: preț bilet 20 lei)
Locurile sunt limitate de aceea vă recomandăm să rezervați din timp.

!! Organizatorii se angajează să asigure respectarea normelor de igienă și siguranță în perimetrul desfăsurării evenimetelor, punând la dispoziție dezinfectant și măști, și asigurând distanțarea fizică între participanți.

///////

Din cadrul proiectul fac parte și seria de Ateliere de Scriere Intuitivă și Serile de Lectură „Generații la Povești”.
Pentru detalii și înscrieri: https://fb.me/e/8Vr84sJuL

///////

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

///////

Parteneri: CMBRAE, Teatrul Apropo, Creart, Grădina cu Filme, Muzeul Național al Țăranului Român, Școala Gimnazială Ferdinand din București, Muzeul Județean Teohari Antonescu din Giurgiu, Colegiul Național Ion Maiorescu din Giurgiu, Centrul Cultural Ion Vinea din Giurgiu, Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța, ArtGema Pub, Mondim Pub, Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân din Babadag, Centrul Cultural Nicolae Bălășescu Nifon, Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, Teatrul din Stejar, Colegiul Național Costache Negruzzi, Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani.

///////

Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Viva FM, Radio Hit, AGERPRES, Zile și Nopți, IQads, Cațavencii, Spotmedia, Ziarul Metropolis, Suplimentul de Cultură, Ziarul de Iași, Liternet, Observator Cultural, PRwave, Bookblog, The Institute, Iqool, 4arte, Fashion Premium Magazine, CTnews, TLnews, Opinia Giurgiuveanului.

Linkul spre spectacole: https://www.facebook.com/events/520680405676418/?ref=newsfeed
 


 




înapoi la pagina principală
 
inchis