Catre Tur Virtual
HORIA BERNEA

Unul dintre cei mai mari pictori români contemporani, ale cărui expoziţii în ţară şi în străinătate au rămas ca repere permanent actuale în domeniu. Din 1990 până la moartea sa în 2000 a fost director al Muzeului Ţăranului Român. A fondat un stil aparte în etnomuzeografia europeană, pe care îi plăcea să îl numească muzeologie născândă, pâlpâitoare.

De la el am învăţat că nu trebuie să te grăbeşti sau să te încăpăţânezi atunci când vrei să pui în operă un proiect. Mai întâi te gândeşti bine, să vezi dacă ideea iniţială e corectă. Nimeni nu ştia mai bine ca el să vadă. Apoi te sfătuieşti cu alţii, de preferinţă cu cei despre care ştii că au păreri diferite de ale tale. Apoi încerci să ţii cont de toate remarcile, argumentând dacă le respingi, sau înglobându-le în proiect, dacă crezi că îl pot îmbogăţi. Apoi aştepţi, adică gestezi, pregătind iluminarea. Pentru Horia Bernea, iluminarea însemna convingerea că ideea era convergentă cu credinţa - asumat şi liber creştină. Abia atunci, proiectul putea începe aventura punerii în operă. Şi abia atunci se petrecea minunea coagulării echipei. Încă nu am cunoscut pe altcineva atât de capabil să construiască mici familii punctuale cu oameni care nu sunt decât oameni, şi să le transforme slăbiciunile în creativitate, complexele - în stil personal, frustrările - într-un nou entuziasm şi veleităţile - în dorinţă de afirmare colectivă.

Nu se temea să şocheze, să irite, să incite. Ne-a contaminat de îndrăzneală, adresându-ne întrebări dificile - ce vezi aici? ce crezi despre asta? ce înţelegi? de ce nu-ţi place? – sau invitându-ne să-l contrazicem. Nu a fost şi nu e uşor. Dar nimic din ce facem la muzeu sub aripa lui nu e uşor.

Ioana Popescu

Horia Bernea: de la grădină la iconostas
12 august – 15 septembrie 2020




Asociația Eleon din Alba Iulia, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă așteaptă miercuri, 12 august, de la ora 18.00, la Sala „Irina Nicolau”, la vernisajul expoziției Horia Bernea: de la grădină la iconostas. Expoziția comemorează 20 de ani de la moartea artistului.


De la grădină la iconostas, Horia Bernea, așa cum el însuși afirma, a căutat dialogul, colaborarea cu Dumnezeu. După ce a parcurs o etapă conceptualistă, abstractă, Horia Bernea s-a întors gradual spre arta figurativă, măsurându-și forțele, uriașe, cu „supunerea la dat”. A abordat genuri și teme consacrate, și-a impus sieși limite în pictură și a perseverat în a se apropia de resorturile ultime ale lumii ce ne înconjoară, cu instrumentele unui pictor care nu a negat nici arta contemporană, nici tradiția. Înnoirea neîncetată a căutării l-a situat permanent în preajma tainei acestei lumi. A considerat arta nu un scop în sine, ci un ajutor în supraviețuirea spirituală, iar împărtășirea bucuriilor pe care le-a trăit în drumul său către adevăr a numit-o mărturisire.
 

Efortul său integrator în plan artistic a stat sub semnul crucii, pe care a recunoscut-o, cu neîncetată uimire, în toate. Prin expoziția „Crucea”, a marcat înființarea Muzeului Țăranului Român, punând în lumină credința creștină ca fundament al civilizației satului românesc și importanța crucii ca reper în contemporaneitate. Cu delicatețe, ascuțit discernământ și gust desăvârșit, a așezat și expoziția permanentă a Muzeului, în care a aprins, ca o flacără pâlpâitoare, așa cum și-a dorit, amintirea spiritualității țăranului român. Muzeologia, ca și pictura lui Horia Bernea, s-a dorit a fi o lucrare teandrică, ce invită, nu obligă, la împărtășirea bucuriei pe drumul cunoașterii.


Expoziția este organizată de Asociația Eleon din Alba Iulia, cu sprijinul Muzeului Național al Țăranului Român și în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană. Majoritatea lucrărilor au fost puse la dispoziție prin bunăvoința colecționarilor dr. Sorin Costina, Daniel și Roxana Ghiuruțan și Doina și Constantin Xifta.


Expoziția va face parte din evenimentul Zilele Muzeului Țăranului care, anul acesta, va avea loc în perioada 10 – 20 septembrie 2020.
 

Sponsor: Tempo Media



 

Măsuri sanitare și sugestii de vizitare a expoziției 
Horia Bernea: de la grădină la iconostas


În Sala „Irina Nicolau“, este permisă prezența a maximum 20 de persoane, simultan, cu respectarea regulilor de distanțare.

Portul măștii este obligatoriu pentru personalul Muzeului și pentru vizitatori. 

Accesul în sală va fi permis după ce vizitatorii își vor dezinfecta mâinile la distribuitorul de gel hidroalcoolic.

În expoziție, vizitatorii sunt rugați să păstreze, între ei, distanța fizică de 2 m.




 




 




înapoi la pagina principală
 
inchis