Catre Tur Virtual
Lucrare colectivă, adesea anonimă, bisericile de lemn sunt o reflectare a condiţiilor socio-economice şi istorice, o convingătoare demonstraţie de continuitate a unei vieţi spirituale de veche tradiţie. Ele sunt documente de certă autenticitate nu numai prin elementele înfăţişării lor, ce reflectă unitatea poporului român, ci şi prin rolul pe care l-au împlinit în viaţa românilor transilvăneni: tribună naţională, şcoală, aşezământ de cultură şi artă, realităţi al căror sens se împleteşte armonios cu atributul lor de ctitorie a obştii.

Cu alte cuvinte, bisericile de lemn reprezintă o realitate definitorie pentru geografia spirituală a poporului român de pretutindeni.

Bisericile de lemn oglindesc fără echivoc unitatea românească, argumentând pe deplin afirmaţia marelui istoric Nicolae Iorga: "creaţiunea multilaterală a poporului nostru este aceeaşi peste toate provinciile" ele fiind în acelaşi timp o mărturie convingătoare "că românii s-au aflat pretutindeni acasă în marele spaţiu carpatic şi că din nefericire chiar şi în vremurile moderne, procesul de răşluire a posesiunilor strămoşeşti şi de deznaţionalizare s-a săvârşit în dauna poporului nostru".

Dintre aspectele istorice pentru care biserica de lemn se instituie în martor ocular îl subliniem pe acela privind procesul etnic intervenit în aşezările transilvănene în condiţiile istorice date. Sărăciţi, lipsiţi de drepturi şi de posibilitatea întreţinerii unei şcoli proprii, în urma unei îndelungate rezistenţe, au fost fie deznaţionalizaţi, fie alungaţi de pe glia străbună.

Pentru românii din satele de pe Mureş, Arieş şi Târnave bisericile de lemn sunt martori ai consecinţelor grave ale acţiunilor de deznaţionalizare la care au fost supuşi, însoţite adesea şi de persecuţii religioase. De aceea ei vedeau în lăcaşurile religioase de lemn şi însemne ale speranţei de eliberare naţională.

Privind situaţia sub acest aspect, putem înţelege remarcabila valoare a bisericilor de pe Mureş: de la Porumbeni, în al cărui lemn se păstrează slova secolului al XVI-lea, a aceleia de la Văleni (fosta Oaia), ridicată în 1695 - 1696, sub protopopul Toader "cu îndemnarea şi toată cheltuiala satului", a aceleia de la Păcureni sau a aceleia de la Valea (fostă Iobăgeni), ridicată din temelie "de cinstiţii săteni, în locul celei risipite", a aceleia de la Sântandrei - Miercurea Nirajului.

Bisericile de lemn au adus, din adâncul istoriei, sisteme constructive, tipuri de plan, modele decorative, elemente care le-au conferit atributul de documente ale plămădirii, ale existenţei şi dăinuirii poporului român, ale spiritului său creator.

Fiind creaţie ţărănească, au multe trăsături comune cu casa tradiţională: dimensiuni apropiate de cele ale casei, sunt construite din aceeaşi materie primă (lemnul), în aceleaşi tehnici (de tipul "blokbau" sau "în cununi"). În ceea ce priveşte planul de construcţie, bisericile de lemn (ca şi a bisericile de zid) cuprinde: pronaosul, naosul şi altarul, dispuse pe axul longitudinal al construcţiei la care, în unele cazuri, se adaugă pridvorul sau prispa (aşa cum se întâlneşte mai ales în Transilvania şi uneori şi în Oltenia, Muntenia sau Moldova). Aceste monumente au o unitate arhitectonică remarcabilă în care ştiinţa folosirii spaţiului se manifestă în linii şi volume ce exprimă forţă şi graţie, îndrăzneală, dar şi echilibru, măsură.

Decorul bisericilor de lemn este şi el asemănător cu acela al caselor ţărăneşti (începând cu masivele tălpi de lemn ale căror căpătâie sunt fasonate adesea în forma unui cap de cal stilizat şi până la căpătâiele căpriorilor ce susţin streaşina acoperişului surprindem desfăşurarea aceluiaşi sistem ornamental). Astfel, alături de motivele liniare şi compoziţiile geometrice (romburi, cercuri, rozete) întâlnim motive vegetale (flori, vrejul, arbori) realizate prin crestare sau pictate în policromie. Decorul legat de simbolistica religioasă, aproape totdeauna pictural (chipuri de sfinţi, îngeri, scene din Ciclul Christologic etc.) realizat de ţăranii - zugravi se supune aceloraşi legi ale echilibrului şi măsurii.

Unele aspecte legate de tehnica de execuţie sau desfăşurarea iconografică sunt impuse de formele speciale ale arhitecturii în lemn şi de modul de preparare a acestui material spre a servi ca suport unei "podoabe trainice". Registrele picturale cuprind în general tâmpla şi icoanele, altarul, bolţile sau tablourile ctitorilor. Ca tehnică de execuţie întâlnim frecvent tempera, aplicată direct pe lemn, tempera pe pânză, tempera pe lemnul gletuit sau chiar fresca pe lemnul acoperit cu strat de tencuială.

Ansamblurile de pictură din bisericile de lemn din Arad (Groşii Noi, Juliţa şi Troaş) şi Hunedoara (Lunca Moţilor şi Bejan) care fac obiectul acestei prezentări, datând din secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea sunt o elocventă dovadă a măiestriei meşterilor zugravi - ţărani.

Deşi la origine ansamblul iconografic al acestor biserici a fost destul de bogat, astăzi mai păstrează doar scene din Ciclul Cristologic - Cina, Judecata şi Batjocorirea Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea şi Plângerea Mântuitorului.

De asemenea se păstrează în câteva medalioane momente din Geneză, chipul Mariei cu Pruncul sau Maria Orantă încadrată de arhangheli şi cete îngereşti, chipuri de prooroci şi muceniţe, în decor de arcade, arhanghelii Mihail şi Gavril înconjuraţi de cete îngereşti.

Din punct de vedere stilistic, pictura acestor biserici reprezintă o sinteză între bizantin şi gotic (treptat componenta gotică va deveni mai palidă iar cea bizantină se va accentua pe fundalul noilor condiţii de evoluţie a societăţii româneşti din Transilvania, capabilă să întreţină relaţii active cu Ţările Române, unde dezvoltarea artelor beneficia de aportul substanţial al experienţelor bizantine).

Mica "rezervaţie arhitectonică" alcătuită din bisericile de lemn din Groşii Noi, Juliţa şi Troaş (Arad) şi Lunca Moţilor (Hunedoara), aflată din anul 1991 sub protecţia Muzeului Naţional al Ţăranului Român, face parte dintr-un plan mai amplu al muzeului iniţiat în scopul refacerii legăturii cu pământul şi cu instituţiile satului tradiţional.

Offline. Vacanța la MȚR / 1-30 septembrie 2020




Vara aceasta am crescut ca eroii din povești. Și am devenit cu toții mai curajoși, mai puternici și mai conștienți de ce e bine și ce este rău. A fost o vacanță atipică, cu mai puține călătorii și mai puține vizite la prieteni și bunici, cu spaime mai mici sau mai mari, dar și cu mai multe povești și timp de joacă în familie. Așa că revenim și noi cu o propunere mai neobișnuită – aceea de a petrece întreaga lună septembrie în Vacanța la MȚR.


Ne înarmăm cu povești, pensule, jocuri, dar și cu măști și alte măsuri sporite de siguranță și te așteptăm în curtea Muzeului Național al Țăranului Român să ne recuperăm vacanța printre prieteni, din 1 septembrie până pe 30 septembrie.

Costul unui atelier: 25 lei/participant. Programul, mai jos. Pentru că numărul de participanți este limitat (maximum 10), înscrierea este obligatorie și se face la numărul de telefon sau la adresa de email din dreptul atelierului ales.

Pentru siguranța participanților și a realizatorilor atelierelor, purtarea măștilor pe tot parcursul atelierului este obligatorie, la fel și respectarea celorlalte măsuri de siguranță: distanțarea fizică, dezinfecția mâinilor, a materialelor de lucru și a mobilierului, monitorizarea temperaturii.


Săptămâna I

Marți, 1 septembrie
11.00 – 12.00 Teatru de umbre cu Beatrice Iordan, 6+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 2 septembrie
11.00 – 12.00 Povești bricolate – păpuși de hârtie cu Beatrice Iordan, 6+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Joi, 3 septembrie
11.00
– 12.00 Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu, 7+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0742 011 027.

Vineri, 4 septembrie
11.00
– 12.00 Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan. 10+
O întâlnire muzicală presărată cu sunete și povești. Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 5 septembrie
10.00
– 11.00 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu, 6+
Informații și înscrieri la numărul de telefon: 0726 237 376

11.30 – 12.30 Atelier de modelaj în lut cu Crina Cranta, 6+
Informații și înscrieri la numărul de telefon: 0727 015 825

11.00
– 12.00 și 13.00 – 14.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la telefon: 0722 798 284

Săptămâna a II-a

Luni, 7 septembrie
11.00 – 12.00 Perna cu vise cu Ruxandra Grigorescu, 6+
Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 8 septembrie
11.00 – 12.00 Povești ștampilate cu Beatrice Iordan, 8+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 9 septembrie
11.00
– 12.00 Povești bricolate – păpuși pe deget cu Beatrice Iordan, 6+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Joi, 10 septembrie
11.00 – 12.00 Atelier de linogravură cu Valentina Bâcu, 8+
Informații și înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0742 011 027.

Vineri, 11 septembrie
11.00
– 12.00 Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan, 10+
O întâlnire muzicală presărată cu sunete și povești. Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 12 septembrie
10.00
– 11.00 - Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu, 6+
Informații și înscrieri la telefon: 0726.237.376

11.30
– 12.30 Atelier de modelaj în lut cu Crina Cranta, 6+
Informații aici și înscrieri la telefon: 0727 015 825

11.00
– 12.00 și 13.00 – 14.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș , 6+
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la telefon: 0722 798 284

Săptămâna a III-a

Luni, 14 septembrie
11.00 – 12.00 Povești ilustrate cu Ruxandra Grigorescu
Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 15 septembrie
11.00 – 12.00 Povești bricolate – fluturi și flori din fetru cu Beatrice Iordan
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 16 septembrie
11.00 – 12.00 Povești bricolate – ghinde din lână cu Beatrice Iordan
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Joi, 17 septembrie
11.00
– 12.00 Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu, 7+
Informații și înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0742 011 027.

Vineri, 18 septembrie
11.00
– 12.00 Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan, 10+
O întâlnire muzicală presărată cu sunete și povești. Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 19 septembrie
10.00
– 11.00 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu, 6+
Informații și înscrieri la telefon: 0726 237 376

11.30 – 12.30 Atelier de modelaj în lut cu Crina Cranta, 6+
Informații și înscrieri la numărul de telefon: 0727.015.825

11.00
– 12.00 și 13.00 – 14.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș, 6+
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

Săptămâna a IV-a

Luni, 21 septembrie
11.00 – 12.00 Cusături cu paiete și mărgele cu Ruxandra Grigorescu
Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 22 septembrie
11.00 – 12.00 Teatru de umbre cu Beatrice Iordan
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 23 septembrie
13.30 – 14.30 Povești bricolate – Broșe sau insigne din lână cu Beatrice Iordan
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Joi, 24 septembrie

13.30 – 14.30 Atelier de linogravură cu Valentina Bâcu, 8+
Informații și înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0742.011.027.

Vineri, 25 septembrie

13.30 – 14.30 Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan, 10+
O întâlnire muzicală presărată cu sunete și povești. Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 26 septembrie
10.00
– 11.00 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu, 6+
Informații și înscrieri la telefon: 0726 237 376

11.30 – 12.30 Atelier de modelaj în lut cu Crina Cranta, 6+
Informații și înscrieri la numărul de telefon: 0727 015 825

11.00
– 12.00 și 13.00 – 14.00 Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș, 6+
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.
Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

Săptămâna a V-a

Luni, 28 septembrie

13.30 – 14.30 Pictură pe diverse suporturi cu Ruxandra Grigorescu
Informații și înscrieri la telefon: 021 317 9659 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 29 septembrie

13.30 – 14.30 Povești ștampilate cu Beatrice Iordan, 8+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.

Miercuri, 30 septembrie

13.30 – 14.30 Povești bricolate – Personaje fantastice din obiecte din natură cu Beatrice Iordan, 8+
Informații și înscrieri la adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau la numărul de telefon: 0723 471 600.



Ateliere de cusături, pictură pe diverse suporturi și povești ilustrate cu Ruxandra Grigorescu
Desen
Literatura țărănească (povești, ghicitori, legende, versuri), câte ceva despre calendarul creștin, obiceiuri, sărbători și iarăși câte ceva despre lumea satului (case, gospodărie și gospodărire, bucătărie, îmbrăcăminte și mobilier).
Aflați, discutați, inventați, desenați și scrieți, ilustrați.
Colaj
Cu foarfeci, lipici, cu material textil și nu numai, faceți „imagini” plecând de la o temă (sacoșa de piață, Punguța cu doi bani, animale combinate etc.)
Cusături
Perna, cămașa, traista etc., cusute cu ațe colorate, cu mărgele și paiete, imprimate (cu carioci textile) sau brodate, învățând, întâi, să băgăm ața-n ac, să facem, sau nu, nod la ață, să coasem un nasture.
Atelierul de pictură pe diverse suporturi
Întâi și-ntâi despre culori. Ce fac când se întâlnesc pe paletă, pe hârtie, pânză, sticlă sau lemn. Apoi cum le facem să ”danseze” după cum le cântăm noi. Și despre NON-CULORI, ALB ȘI NEGRU, ZI și NOAPTE. Adică un ABC al picturii în povești extra-colorate și-nsorite (sperăm, totuși, nu exploziv caniculare).
Pentru copii de peste 6 ani.

Atelierul Povești cu urechi cu Călin Torsan
(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani)
Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești...

Atelier de teatru de umbre cu Beatrice Iordan
Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o serie de povești (patru la număr, câte o poveste la fiecare atelier) alese de coordonatorul atelierului, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii..
Atelier recomandat copiilor peste 6 ani

Povești bricolate cu Beatrice Iordan
Acest atelier este pentru întreaga familie, copiii (peste 6 ani) și părinții trebuind să ducă la bun sfârșit, împreună, crearea unor personaje de poveste.
Pornind de la povești deja existente sau inventate de coordonatorul atelierului sau chiar de către copiii participanți, vom crea păpuși, marionete, măști, castele și câte și mai câte, folosindu-ne de diverse materiale: sârmă, lut, lână, hârtie, lemn, aceasta nu înainte de a lua cunoștință, de a simți și pipăi materialele cu care vom lucra.
În atelier se pune accentul pe bricolaj - pe construcția de păpuși și decoruri, și nu pe jocul teatral propriu-zis.
Recomandat copiilor peste 6 ani.

Povești ștampilate cu Beatrice Iordan
Pornind de la imagini vechi din arhivă vom încerca să refacem un pic lumea satului românesc de odinioară.
Vom observa diferite tipuri de case și așezări, formele de relief unde se întindeau satele, animalele care mișunau prin ograda casei, grădinile pline de flori și vegetație, oamenii care animau satul, biserica, lăutarii…
Recomandat copiilor peste 8 ani.

Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu
La atelierul de construit jurnale de vacanță, îți vei construi jurnalul după chipul și asemănarea personajului/ personajelor de poveste preferate sau a vacanței ideale. Te poți gândi la o fortăreață închisă sau păzită cu strășnicie de un balaur cu șapte capete sau de un dragon adormit, în care gândurile tale să fie ferite de ochii celorlalți. Sau poți să-l construiești sub forma unul balon pregătit să te poarte în ținuturi îndepărtate. Ori, de ce nu, sub forma unui palat, în care se pregătește cel mai important bal al anului și la care-ți inviți toți prietenii.
Recomandat copiilor peste 7 ani.

Atelierul de linogravură cu Valentina Bâcu
La atelierul de linogravură, te provocăm să te întorci puțin în timp și înspre tine. „Săpând” după inspirație și după atenție la detalii și la simplitate. Regăsind plăcerea de a realiza manual și de a produce serii, dar fără a apela la tipar sau imprimantă. Doar cu o bucată de linoleum, dăltițe, cerneală colorată și multă imaginație.
Atelier recomandat copiilor peste 8 ani.

Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu
În timpul atelierelor de pictura din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri sfinți babe bomboane iarbă cer lună cai frunze lapte cu cereale mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.
Pentru copii de minimum 6 ani, maximum 80.

Ateliere de modelaj lut cu Crina Cranta
Ceramica este un meșteșug vechi - de la începutul timpului oamenii au modelat pământul, iar apoi l-au ars, cu ajutorul focului, pentru a-și construi recipiente, unelte, piese arhitecturale, obiecte de cult etc. În prezent, ceramica a evoluat la rang de artă. Vom explora împreună tehnicile de modelaj ale pământului și vom trezi curiozitatea în ceea ce privește arta ceramică.
Pentru copii de peste 6 ani.

Croit, țesut și cusut cu Lidia Stareș
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți.


 



 

 


înapoi la pagina principală
 
inchis