Catre Tur Virtual
RIRI

Irina Nicolau, etnolog şi scriitoare (sic), co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român, coordonatoare a 6 volume de memorie orală, autoare a 8 cărţi de etnologie alternativă, creatoare de cărţi-obiect, haine şi bijuterii, iubitoare de obiecte Kitsch, de prieteni şi de joacă.

Într-o zi, era prin omienouăsuteoptzecişiceva, am primit o scrisoare de la Irina. Reuşise să plece la Atena, în vizită la mătuşa ei. E obligatoriu să menţionez că primise mai întîi un răspuns oficial şi negativ de la Paşapoarte şi că fusese nevoită să ceară audienţă la Miliţie, în speranţa că le va schimba hotărîrea. S-a pregătit îndelung, şi-a tras părul spre spate cu o cordeluţă albă, l-a adunat într-un ghemotoc pe ceafă, s-a îmbrăcat cu o bluză albastră cu guleraş alb şi cu o fustă dreaptă, nu s-a fardat deloc, şi-a scos din degete inelele ei celebre şi a avut grijă să arate tîmp şi ponosit. Nu mai ştiu ce i-a spus ofiţerului sau ce-o fi fost el, dar a reuşit să obţină în final paşaportul. Şi iată, revin, îmi trimisese o scrisoare! Un plic elegant, cu miros de lipici occidental, pe care l-am deschis respectuos cu coupe-papier-ul, ca să găsesc înăuntru o bucată de hîrtie igienică pe care scria cu tuş maro EXACT AŞA MĂ SIMT EU AICI. RIRI

Mult mai tîrziu, în 2000, amîndouă am făcut împreună cu o prietenă mai tînără un album despre icoanele de la Sibiel. Datorită machetei imaginate de Irina, a rezultat un obiect cu adevărat frumos. Doar că, pentru că fusese greşit legat, era de ajuns să răsfoieşti volumul, ca să se desfacă în file multicolore. De cîte ori a dăruit cîte un exemplar, Irina a scris pe pagina de gardă A SE CITI DE PREFERINŢĂ ÎNCHIS. RIRI

Ce învăţăm noi din aceste două întămplări? Păi, în primul rînd, că Irina Nicolau se simţea RIRI; în al doilea rînd, că avea un dar al scrierii esenţiale, cu cuvinte simple, scurt şi foarte cuprinzător; în al treilea, că îi plăcea să lucreze laolaltă cu prietenii. Şi, în general, că ştia să transforme neplăcerile sau greşelile, în acidente hazoase şi memorabile.

Din păcate, cărţile ei au ieşit de cele mai multe ori în tiraje minuscule, aşadar au fost citite în principal de către prieteni (Irina dăruia tot ceea ce primea ca drepturi de autor şi apoi cumpăra ca să poată dărui în continuare) şi apoi citite de cei care le împrumutau de la prietenii prietenilor. Prietenia generoasă, plutind în jurul ei ca un abur, a condus la un fenomen care s-a manifestat abia după ce Irina a plecat dintre noi: pe urmele ei s-a construit o comunitate sui generis de oameni foarte diferiţi, care se simt şi astăzi apropiaţi unul de celălalt doar în virtutea sentimentelor pe care le-a semănat ea în fiecare; unii abia apucaseră să o descopere, alţii o cunoscuseră demult şi se îndepărtaseră din te miri ce motive; unii, foarte tineri, s-au format profesional sub aripa ei, alţii au adoptat-o (sau au fost adoptaţi?) ca rudă apropiată.

Ioana Popescu

Ajutor pentru Nicolae Pojoga




În urmă cu doi ani, Muzeul Național al Țăranului Român a avut ocazia pregătirii unei foarte speciale expoziții de fotografie: „Așa văzut-a Zaharia - improvizații într-o lume captivă". A fost un eveniment și o premieră pentru muzeul nostru în colaborarea cu o instituție culturală din Republica Moldova, „Asociația pentru Documente și Arhive Fotografice” Chișinău coordonată de domnul Nicolae Pojoga. A fost un început în încercarea de a-l face cunoscut pe Zaharia Cușnir, un fotograf amator cu intuiție și inspirație extraordinare, care în anii ´50-´70 a imortalizat pe suport fotografic, fără filtrul ideologic specific acelei perioade, fragmente ale lumii rurale de dincolo de Prut.
 

Privilegiul de a vedea această lume ce ne fusese interzisă și de a fi martori în explorarea unui patrimoniu ce ar fi putut foarte ușor să dispară îl datorăm unei echipe de salvatori: studentul Victor Gălușcă, cel care a descoperit întâmplător cel aproximativ 4000 de clișee 6x6 cm în casa părăsită a fotografului, și profesorul său, fotograful Nicolae Pojoga, cel ce a adus „Lumea lui Zaharia” la lumină prin operațiunile de curățare și scanare, dar și prin incursiunile pertinente în acea lume mai greu de înțeles.
 

În această perioadă dificilă pentru noi toți, Nicolae Pojoga poartă greutatea unei boli, un drum dificil în care are nevoie de toți cei ce îl cunosc mai mult sau mai puțin. Un salvator de patrimoniu are la rândul său nevoie de sprijin. Muzeul Național al Țăranului Român îi este alături și vă îndeamnă să susțineți campania de crowdfunding „Ajutor pentru Nicolae Pojoga”.


https://sprijina.md/campaign/ajutor-pentru-nicolae-pojoga/?fbclid=IwAR2IVc76tYv73LQrj8yrk65qTx8fe9inj4Rp4ayek5vYMmzdNGVsHjh-abY





înapoi la pagina principală
 
inchis