Catre Tur Virtual
RIRI

Irina Nicolau, etnolog şi scriitoare (sic), co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român, coordonatoare a 6 volume de memorie orală, autoare a 8 cărţi de etnologie alternativă, creatoare de cărţi-obiect, haine şi bijuterii, iubitoare de obiecte Kitsch, de prieteni şi de joacă.

Într-o zi, era prin omienouăsuteoptzecişiceva, am primit o scrisoare de la Irina. Reuşise să plece la Atena, în vizită la mătuşa ei. E obligatoriu să menţionez că primise mai întîi un răspuns oficial şi negativ de la Paşapoarte şi că fusese nevoită să ceară audienţă la Miliţie, în speranţa că le va schimba hotărîrea. S-a pregătit îndelung, şi-a tras părul spre spate cu o cordeluţă albă, l-a adunat într-un ghemotoc pe ceafă, s-a îmbrăcat cu o bluză albastră cu guleraş alb şi cu o fustă dreaptă, nu s-a fardat deloc, şi-a scos din degete inelele ei celebre şi a avut grijă să arate tîmp şi ponosit. Nu mai ştiu ce i-a spus ofiţerului sau ce-o fi fost el, dar a reuşit să obţină în final paşaportul. Şi iată, revin, îmi trimisese o scrisoare! Un plic elegant, cu miros de lipici occidental, pe care l-am deschis respectuos cu coupe-papier-ul, ca să găsesc înăuntru o bucată de hîrtie igienică pe care scria cu tuş maro EXACT AŞA MĂ SIMT EU AICI. RIRI

Mult mai tîrziu, în 2000, amîndouă am făcut împreună cu o prietenă mai tînără un album despre icoanele de la Sibiel. Datorită machetei imaginate de Irina, a rezultat un obiect cu adevărat frumos. Doar că, pentru că fusese greşit legat, era de ajuns să răsfoieşti volumul, ca să se desfacă în file multicolore. De cîte ori a dăruit cîte un exemplar, Irina a scris pe pagina de gardă A SE CITI DE PREFERINŢĂ ÎNCHIS. RIRI

Ce învăţăm noi din aceste două întămplări? Păi, în primul rînd, că Irina Nicolau se simţea RIRI; în al doilea rînd, că avea un dar al scrierii esenţiale, cu cuvinte simple, scurt şi foarte cuprinzător; în al treilea, că îi plăcea să lucreze laolaltă cu prietenii. Şi, în general, că ştia să transforme neplăcerile sau greşelile, în acidente hazoase şi memorabile.

Din păcate, cărţile ei au ieşit de cele mai multe ori în tiraje minuscule, aşadar au fost citite în principal de către prieteni (Irina dăruia tot ceea ce primea ca drepturi de autor şi apoi cumpăra ca să poată dărui în continuare) şi apoi citite de cei care le împrumutau de la prietenii prietenilor. Prietenia generoasă, plutind în jurul ei ca un abur, a condus la un fenomen care s-a manifestat abia după ce Irina a plecat dintre noi: pe urmele ei s-a construit o comunitate sui generis de oameni foarte diferiţi, care se simt şi astăzi apropiaţi unul de celălalt doar în virtutea sentimentelor pe care le-a semănat ea în fiecare; unii abia apucaseră să o descopere, alţii o cunoscuseră demult şi se îndepărtaseră din te miri ce motive; unii, foarte tineri, s-au format profesional sub aripa ei, alţii au adoptat-o (sau au fost adoptaţi?) ca rudă apropiată.

Ioana Popescu

Claude Karnooh : Tribulațiile unui călător străin în România (1971 - 2017). Reflecții și amintiri




Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă miercuri, 12 mai 2021, de la ora 18.00, la Sala Media, la lansarea volumului lui Claude Karnooh, Tribulațiile unui călător străin în România (1971 - 2017). Reflecții și amintiri, apărut la Editura SECOM LIBRIS din Iași, în 2020. Traducerea a fost realizată de Bianca Cernat.


Vor vorbi despre carte, alături de autor, Aurelian Giugăl, politolog-sociolog, lector la Universitatea din București, și Virgil Ştefan Nițulescu, managerul Muzeului Naţional al Țăranului Român. Intrarea este liberă.

„De-a lungul diverselor mele sejururi româneşti – odată decizia luată de a pleca în România pentru a întreprinde, în iulie 1973, studii de antropologie pornind de la un „teren etnologic” şi, după opt ani de absenţă (1982 – 1990) „datoraţi” solicitudinii Securităţii faţă de mine, în timpul anilor ce au urmat loviturii de stat numite Revoluţie, când buni prieteni m-au chemat, în primavara lui 1990, să predau filosofia culturii şi antropologia culturală la Cluj –, am ţinut, cu mai multă sau mai puţină regularitate, un jurnal sau, pur şi simplu, am aşternut note disparate în micile mele carnete, însemnări ce au continuat după mutarea mea la Bucureşti, din 2008 până azi. În anumiţi ani, nu am scris aproape nimic; în alţii, mai ales în perioada de început, am scris mult mai mult. Cu toate acestea, am însemnat mai mereu pe hârtie urme, capete de fraze ca să-mi pot aminti de cutare sau cutare întâlnire, de cutare sau cutare situaţie, de cutare sau cutare sentiment, senzaţie, aversiune, atracţie, miros, culoare etc. Prin urmare, sunt de acord, aceste amintiri nu au continuitate, trebuie luate ca o succesiune de tablouri şi de miniaturi care fac dintr-o experienţă existenţială un puzzle cu piese imprastiate, acela al vieţii mele...
La câteva săptămâni după cea de-a doua sosire a mea în România, în iulie 1973 (prima mea vizită, în iunie 1971, nu fusese decât o călătorie de două săptămâni, cu ocazia unui colocviu franco-român de etnologie şi sociologie), am simţit nevoia imperioasă de a descrie sentimentele încercate, oamenii întâlniţi, situaţiile noi, deopotrivă surprinzătoare, comice sau angoasante, ori, pur şi simplu, caraghioase, cu care mă confruntasem. Asta s-a întamplat de-a lungul a nouă ani sub regimul comunist, în prima parte a ultimelor sale două decenii. Este unul dintre motivele pentru care o parte dintre aceste pagini se prezintă drept o mărturie în sensul cel mai literal, şi nu ca un fel de adaos „paraştiinţific” la munca mea propriu-zisă de antropolog, chiar dacă, în diversele mele lucrări, am relatat frânturi de amintiri legate de experienţele mele existenţiale. Rândurile acestea se doresc a fi reflexii ale traversării unei epoci, experienţă ce n-a însemnat niciodată (sau, mai bine zis, aproape niciodată) turism, ci doar un mod de viaţă, un amestec de aventură şi de chemare (Beruff). La urma urmei, această ţară, România, istoria sa, cultura sa, în sensul cel mai general, deopotrivă cultura sa înaltă (literatură, pictură, muzică şi poezie, filosofie şi ştiinţe umane, etnologie, istorie, sociologie etc.) şi cultura sa populară mi-au ocupat, vreme de douazeci şi cinci de ani, mare parte din gânduri. Uneori, ţara aceasta a mobilizat ceea ce era esenţial în viaţa mea intelectuală şi spirituală şi, în acelaşi timp, deşi nu fără rest, o parte deloc neglijabilă a vieţii mele afective şi amoroase, a prieteniilor mele.” (Claude Karnoouh)

Antropolog şi sociolog, Claude Karnoouh s-a născut în martie 1940, la Paris. Din 1959 şi până în 1965, a urmat studii de ştiinţe (fizică şi chimie) la Sorbona, iar din 1966 până în 1969, studii de ştiinţe umane (filosofie, antropologie socială, sociologie şi lingvistică) la Universitatea Paris X Nanterre. Unul dintre profesorii săi a fost celebrul antropolog şi etnolog francez Claude Lévi-Strauss. Începând din 1970, a fost cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique, CNRS, predând, de asemenea, la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO. Din 1991 şi până în 2002, a fost profesor invitat al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj - Napoca, unde, în cel de al doilea semestru al anului universitar, a susţinut un curs despre aspecte ale modernităţii târzii în postcomunism, îmbinând diverse abordări (politice, culturale şi economice), iar ulterior, profesor invitat la Universitatea Naţională de Arte din București si la Universitatea din București.
 




înapoi la pagina principală
 
inchis