Catre Tur Virtual
Muzeul de la Şosea
Mereu actual din 1906


Pe baza Decretului Regal nr. 2777 din 13 iulie 1906, semnat de Regele Carol I, Mihail Vlădescu, inspiratul ministru al cultelor din acea vreme, îl numește pe Al. Tzigara-Samurcaș director al Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială, care a funcționat pe locul fostei monetării a statului până în 1912, când se pune piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neo-românească” a Muzeului de la Șosea – cum îl vor alinta multă vreme bucureștenii. Dar finalizarea construcției va aștepta câteva decenii, având de înfruntat adversitățile vremurilor și ale oamenilor. De la începutul secolului al XX-lea și până în prezent, Muzeul de la Șosea a fost însă permanent în actualitate, istoria sa însoțind și reflectând construcția națională și vicisitudinile sale.

Această istorie începe, într-un fel, înainte de înființarea instituțională a muzeului, curând după apariția Principatelor Unite. În această perioadă de început al construcției naționale, Țăranul devine deja o referință simbolică centrală a identității noastre iar cultura țărănească începe să-i intereseze tot mai mult pe orășeni. Pentru a da un impuls „industriei casnice”, ce suferea din pricina concurenței produselor străine (la modă și, în plus, mai ieftine, fiind create industrial), Al. I. Cuza dă în 1863 o ordonanță pentru organizarea unor expoziții în care să intre și produse ale industriei casnice țărănești. Astfel, la 20 mai 1863, se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, „exposițiunea națională de la Moșii de vite, de flori, de legume, de produse agricole și industriale”. Apar primele colecții private, expoziții naționale și participări ale României la expozițiile universale. Începe să se pună deja problema unui muzeu național, care să adăpostească în special produsele artistice ale poporului român.
„Pentru a schița un arbore genealogic trebuie să desemnezi mai întâi niște strămoși” – nota Irina Nicolau, povestind istoria Muzeului Național al Țăranului Român. Iar acest strămoș îndepărtat a fost Muzeul Național de Antichități (înființat în 1864 de același Al. I. Cuza). Aici se va organiza în 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu, „o secțiune deosebită în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în țară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri etc.”. Exponatele vor proveni, în principal, din colecția locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase deja, în 1864, un mic muzeu într-un pavilion al casei sale. O serie de obiecte din colecțiile MȚR datează din acea perioadă.

Aceste prime încercări muzeale se fac însă fără nicio ordine și fără o viziune muzeografică propriu-zisă, ceea ce îl va face pe Tzigara Samurcaș să se întrebe, retoric: „Suntem vrednici de un muzeu național?”. Și să se străduiască o viață întreagă pentru a răspunde afirmativ și a realiza acest deziderat al unui „adevărat muzeu național”.

Prima sa formă este aceea a „Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială” – denumire pe care Tzigara-Samurcaș o considera „prolixă și inutil de complicată”. Viziunea despre menirea și amenajarea unui asemenea muzeu se decantează în timp, fiind exprimată și prin schimbarea denumirii muzeului în „Muzeul de Etnografie și Artă Națională” iar apoi în „Muzeul de Artă Națională Carol I”. Arta țărănească devenise națională !

Muzeul de la Șosea își va continua periplul istoric și după schimbările fundamentale de după cel de al doilea război mondial. Evitând la limită să devină cazarmă a „armatei eliberatoare”, clădirea se va transforma, începînd cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român, a Mișcării Revoluționare și Democratice din România, pentru a ajunge tot mai mult, în ultimii ani de regim comunist, un fel omagiu muzeal al președintelui Nicolae Ceaușescu. Colecțiile vor fi alungate din sediul lor, adunate o vreme în clădirea palatului Știrbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conducerea lui Tancred Bănățeanu, iar apoi îngrămădite în depozitele Muzeului Satului. Aici vor aștepta, într-o relativă uitare, vremuri mai bune.

Acestea vor veni imediat după revoluția din 1989. Pe 5 februarie 1990, un nou ministru inspirat, Andrei Pleșu, face un nou act întemeietor numindu-l – și la recomandarea insistentă a lui Dan Hăulică – pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)înființatului Muzeu al Țăranului Român.
„Începem să facem liste de nume pentru noul muzeu – își aducea aminte Irina Nicolau, una dintre principalele colaboratoare ale lui Horia Bernea, în jurnalul său. Cum să-i spunem? Cum e mai potrivit? Doamne, pentru ce nu am păstrat hârtia ! Știu precis că Horia le numerotase și că ajunsesem la vreo douăzeci și ceva de nume. Muzeul Țăranului Român lui i-a scăpat, dar nu-i plăcea. După câteva ceasuri a fost ales tocmai acest nume care, cel puțin în primii ani, pe mulți i-a enervat. Țăran? Este peiorativ, pretindeau francezii. Român? Este limitativ și politic incorect, pretindeau alții. Mai târziu ne-a părut și nouă rău că nu i-am zis Muzeul Țăranului, pur și simplu.” Iar mai departe: „După un an și ceva, încă ne mai luptăm să adăugăm numelui un subtitlu – Muzeu național de arte și tradiții. Renunțăm. Tot răul spre bine: am fi intrat într-o familie de muzee europene cu care nu avem nimic în comun”.

Într-adevăr, Muzeul Țăranului Român nu este un „muzeu etnografic” în sensul clasic al cuvântului. Chiar dimpotrivă. „Vom studia satul, omul actual, țăranul așa cum este – declara Bernea –, dar vom înțelege ce s-a întâmplat numai dacă avem, bine configurat, în muzeu, ‚modelul’ – satul tradițional”. Deschis la prefaceri și la „timpul prezent” până la a fi scandalos pentru muzeografii clasici, Muzeul Țăranului Român ține deci să păstreze o ancorare fermă și permanentă în acest „model” arhetipal. Numele muzeului poate induce astfel în eroare: nu este vorba despre un „muzeu de societate”, care să prezinte cu fidelitate viața și creația comunităților țărănești din anumite zone și epoci determinate ale țării, ci despre ceea ce Irina Nicolau numea „omul tradițional” iar Gabriel Liiceanu consideră ca fiind „universalitatea de tip uman pe care o reprezintă țăranul”. Muzeul Țăranului Român este astfel muzeul unei spiritualități oarecum atemporale, de care inițiatorii săi au fost în mod evident îndrăgostiți și pe care au propus-o ca un reper posibil pentru lumea actuală .

Această viziune mai degrabă universalistă decât particular-etnografică a adus, de fapt, marea recunoaștere internațională din anul 1996: premiul EMYA pentru muzeul european al anului. Pe de altă parte, prin expozițiile temporare și colecțiile sale vechi dar și recente, prin târgurile sale deja tradiționale și promovarea „produselor țăranului român”, prin activitățile sale cu copiii și, în curând, cu vârstnicii, prin diversitatea acțiunilor sale culturale (lansări de carte și dezbateri, concerte și filme antropologice, colocvii și seri culturale etc.) Muzeul Național al Țăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate.
 

Call for Theme Proposals for MARTOR Issue Numbers 27/2022 and 28/2023




Deadline for receiving proposals: 30th of September 2020
The proposals are to be sent at: revistamartor@gmail.com



The annual MARTOR. The Museum of the Romanian Peasant Anthropology Review, established in 1996, and thus entering its twenty-fourth year of uninterrupted publication, is a thematic interdisciplinary international journal that publishes academic articles from the fields of anthropology, ethnology, visual anthropology, museum studies, history, ethnomusicology, and art history. Although intended mainly for an academic audience, the Review is designed to be accessible to a wider audience too. The articles are published in either English or French in accordance with the journal’s submission guidelines to be consulted at martor.muzeultaranuluiroman.ro/for-authors. The journal accepts articles for publication based on a double-blind peer review process.

In addition to the print edition (300 to 800 copies/issue number) and publication on the dedicated website, MARTOR Review is listed and indexed in international databases: EBSCO, CEEOL, Index Copernicus, and Anthropological Index Online (AIO), and as of April 2018 it was also included in the MLA – Modern Language Association, Directory of Periodicals. Its featuring in international databases provides the museum with exponentially larger visibility within academic and professional environments, making the inclusion of the journal in more databases a priority.

In addition to the academic articles addressing the annual theme, the Review includes a Museum Studies section, showcasing the latest projects of the Museum of the Romanian Peasant, as well as other museums, and two more sections, Field Notes and Book Reviews. All the published texts are relevant for the established annual theme. Not least, the Review benefits from excellent graphic conditions in the form of highly expressive photographs, bridging art and ethnography and enhancing the sections of the journal. Further, the focus on visual anthropology is one of the Review’s distinguishing features.

We invite theme proposals for the MARTOR Review issues to be published in 2022 and 2023.

Given the interdisciplinary and editorial strategy adopted by MARTOR Review to pursue indexing in a large number of databases, the proposed theme must be theoretically significant for the field and international in its scope.

Please use the following format for your submissions:

• Title of the proposed theme;
• Editors (along with institutional affiliation);
• Importance of proposed theme (at least two arguments in support of the proposal);
• The (working) contributions that the editors feel they can count on, along with the names of the authors and the (working) titles of the articles.

Please note that the proposals will be first printed and submitted to the Museum’s Secretariat and then presented to the Scientific Committee in October 2020 for review and acceptance.

The call for theme proposals will also be published on the Review’s website thus enabling academics not affiliated with the Museum of the Romanian Peasant to submit proposals.

Please find below important information on the responsibilities of the editors of the thematic issues.

To ensure that the journal is published on time, the following editorial timetable must be observed:

- 15th of January 2021/2022: the 27th or 28th theme is announced; it is posted online and on various groups of specialized academics from the Museum’s database;
- 1st of May 2021/2022: deadline for receiving proposal abstracts; selection by the editors of the issue;
- 30th of November 2021/2022: deadline for receiving final papers; launch of the evaluation process;
- 1st of February – 30th of April 2022/2023: peer review;
- May-June 2022/2023: authors edit their papers and submit the final versions;
- July – 15 September 2022/2023: proofreading;
- 15 September – 15 October 2022/2023: the issue is prepared for printing.

Responsibilities of the editors of the thematic issue:

1) To make sure that the theme proposals are submitted in English or French.

2) To supervise the academic review-editing process:

a. To select the proposals after studying the abstracts submitted by the authors;
b. To provide a list of researchers in the field (minimum 20 persons) who could ensure the peer review process;
c. To make sure that each article is evaluated under double-blind peer review, to submit the article to the two reviewers (researchers in the field) and to maintain communications with them;
d. To write the Introduction to the thematic issue (providing theoretical support for the proposed theme and introducing the issue);
e. To provide an overall graphic design of the issue, apart from the illustrations included in the volume (interstitial images, cover photo, etc.).

3) To assist with editing by supervising the page layout process.

4) To organize and host the launch event after the publication of the thematic issue.

Past themes of the MARTOR Review have included:

Issue no. 16/2011 – Towards an Anthropology of Success;
17/2012 – Everyday Life during Communism. History, Memory, Oblivion;
18/2013 – Remembering Childhood;
19/2014 – The Agrarian Question – a Historical and Political Economy Outlook;
20/2015 – Bodies – Matter – Narratives of Corporeality;
21/2016 – A Place for Hay. Flexibility and Continuity in Hay Meadow Management;
22/2017 – Back to the Future. Creative Traditions in the 21st Century;
23/2018 – Curating Change in the Museum;
24/2019 – Politics of Memory: the Collecting, Storage, Ownership and Selective Disclosure of Archival Material;
25/2020 – forthcoming: Marriagemaking among Roma in Central and Eastern Europe.

 




înapoi la pagina principală
 
inchis