Catre Tur Virtual
Muzeul de la Şosea
Mereu actual din 1906


Pe baza Decretului Regal nr. 2777 din 13 iulie 1906, semnat de Regele Carol I, Mihail Vlădescu, inspiratul ministru al cultelor din acea vreme, îl numește pe Al. Tzigara-Samurcaș director al Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială, care a funcționat pe locul fostei monetării a statului până în 1912, când se pune piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neo-românească” a Muzeului de la Șosea – cum îl vor alinta multă vreme bucureștenii. Dar finalizarea construcției va aștepta câteva decenii, având de înfruntat adversitățile vremurilor și ale oamenilor. De la începutul secolului al XX-lea și până în prezent, Muzeul de la Șosea a fost însă permanent în actualitate, istoria sa însoțind și reflectând construcția națională și vicisitudinile sale.

Această istorie începe, într-un fel, înainte de înființarea instituțională a muzeului, curând după apariția Principatelor Unite. În această perioadă de început al construcției naționale, Țăranul devine deja o referință simbolică centrală a identității noastre iar cultura țărănească începe să-i intereseze tot mai mult pe orășeni. Pentru a da un impuls „industriei casnice”, ce suferea din pricina concurenței produselor străine (la modă și, în plus, mai ieftine, fiind create industrial), Al. I. Cuza dă în 1863 o ordonanță pentru organizarea unor expoziții în care să intre și produse ale industriei casnice țărănești. Astfel, la 20 mai 1863, se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, „exposițiunea națională de la Moșii de vite, de flori, de legume, de produse agricole și industriale”. Apar primele colecții private, expoziții naționale și participări ale României la expozițiile universale. Începe să se pună deja problema unui muzeu național, care să adăpostească în special produsele artistice ale poporului român.
„Pentru a schița un arbore genealogic trebuie să desemnezi mai întâi niște strămoși” – nota Irina Nicolau, povestind istoria Muzeului Național al Țăranului Român. Iar acest strămoș îndepărtat a fost Muzeul Național de Antichități (înființat în 1864 de același Al. I. Cuza). Aici se va organiza în 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu, „o secțiune deosebită în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în țară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri etc.”. Exponatele vor proveni, în principal, din colecția locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase deja, în 1864, un mic muzeu într-un pavilion al casei sale. O serie de obiecte din colecțiile MȚR datează din acea perioadă.

Aceste prime încercări muzeale se fac însă fără nicio ordine și fără o viziune muzeografică propriu-zisă, ceea ce îl va face pe Tzigara Samurcaș să se întrebe, retoric: „Suntem vrednici de un muzeu național?”. Și să se străduiască o viață întreagă pentru a răspunde afirmativ și a realiza acest deziderat al unui „adevărat muzeu național”.

Prima sa formă este aceea a „Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială” – denumire pe care Tzigara-Samurcaș o considera „prolixă și inutil de complicată”. Viziunea despre menirea și amenajarea unui asemenea muzeu se decantează în timp, fiind exprimată și prin schimbarea denumirii muzeului în „Muzeul de Etnografie și Artă Națională” iar apoi în „Muzeul de Artă Națională Carol I”. Arta țărănească devenise națională !

Muzeul de la Șosea își va continua periplul istoric și după schimbările fundamentale de după cel de al doilea război mondial. Evitând la limită să devină cazarmă a „armatei eliberatoare”, clădirea se va transforma, începînd cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român, a Mișcării Revoluționare și Democratice din România, pentru a ajunge tot mai mult, în ultimii ani de regim comunist, un fel omagiu muzeal al președintelui Nicolae Ceaușescu. Colecțiile vor fi alungate din sediul lor, adunate o vreme în clădirea palatului Știrbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conducerea lui Tancred Bănățeanu, iar apoi îngrămădite în depozitele Muzeului Satului. Aici vor aștepta, într-o relativă uitare, vremuri mai bune.

Acestea vor veni imediat după revoluția din 1989. Pe 5 februarie 1990, un nou ministru inspirat, Andrei Pleșu, face un nou act întemeietor numindu-l – și la recomandarea insistentă a lui Dan Hăulică – pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)înființatului Muzeu al Țăranului Român.
„Începem să facem liste de nume pentru noul muzeu – își aducea aminte Irina Nicolau, una dintre principalele colaboratoare ale lui Horia Bernea, în jurnalul său. Cum să-i spunem? Cum e mai potrivit? Doamne, pentru ce nu am păstrat hârtia ! Știu precis că Horia le numerotase și că ajunsesem la vreo douăzeci și ceva de nume. Muzeul Țăranului Român lui i-a scăpat, dar nu-i plăcea. După câteva ceasuri a fost ales tocmai acest nume care, cel puțin în primii ani, pe mulți i-a enervat. Țăran? Este peiorativ, pretindeau francezii. Român? Este limitativ și politic incorect, pretindeau alții. Mai târziu ne-a părut și nouă rău că nu i-am zis Muzeul Țăranului, pur și simplu.” Iar mai departe: „După un an și ceva, încă ne mai luptăm să adăugăm numelui un subtitlu – Muzeu național de arte și tradiții. Renunțăm. Tot răul spre bine: am fi intrat într-o familie de muzee europene cu care nu avem nimic în comun”.

Într-adevăr, Muzeul Țăranului Român nu este un „muzeu etnografic” în sensul clasic al cuvântului. Chiar dimpotrivă. „Vom studia satul, omul actual, țăranul așa cum este – declara Bernea –, dar vom înțelege ce s-a întâmplat numai dacă avem, bine configurat, în muzeu, ‚modelul’ – satul tradițional”. Deschis la prefaceri și la „timpul prezent” până la a fi scandalos pentru muzeografii clasici, Muzeul Țăranului Român ține deci să păstreze o ancorare fermă și permanentă în acest „model” arhetipal. Numele muzeului poate induce astfel în eroare: nu este vorba despre un „muzeu de societate”, care să prezinte cu fidelitate viața și creația comunităților țărănești din anumite zone și epoci determinate ale țării, ci despre ceea ce Irina Nicolau numea „omul tradițional” iar Gabriel Liiceanu consideră ca fiind „universalitatea de tip uman pe care o reprezintă țăranul”. Muzeul Țăranului Român este astfel muzeul unei spiritualități oarecum atemporale, de care inițiatorii săi au fost în mod evident îndrăgostiți și pe care au propus-o ca un reper posibil pentru lumea actuală .

Această viziune mai degrabă universalistă decât particular-etnografică a adus, de fapt, marea recunoaștere internațională din anul 1996: premiul EMYA pentru muzeul european al anului. Pe de altă parte, prin expozițiile temporare și colecțiile sale vechi dar și recente, prin târgurile sale deja tradiționale și promovarea „produselor țăranului român”, prin activitățile sale cu copiii și, în curând, cu vârstnicii, prin diversitatea acțiunilor sale culturale (lansări de carte și dezbateri, concerte și filme antropologice, colocvii și seri culturale etc.) Muzeul Național al Țăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate.
 

VINUL MUZEULUI ȚĂRANULUI




Muzeul Național al Țăranului Român, în parteneriat cu Crama Villa Vinèa, a lansat miercuri, 23 septembrie 2020, Vinul Muzeului Țăranului. Sub brand-ul MNȚR, propunem cunoscătorilor și doritorilor, trei vinuri: Villa Vinèa Rosé 2019, Villa Vinèa Fetească Regală 2018 și Villa Vinèa Fetească Neagră 2018.


Villa Vinèa Rosé, 2019 - medaliat cu aur, în cadrul International Wine Contest Bucharest 2020 -, Pinot Noir 100%, este un vin corpolent, cu arome intense, un nas de fructe roșii de pădure și o culoare roz pal. Are o aciditate medie și un gust fructat, de citrice, căpșune, cu ușoare nuanțe de mango. Postgustul are o prospețime a sa, în care se simt arome de cireșe de mai, ierburi mediteraneene condimentate și aluzii minerale.
 

Villa Vinèa Fetească Regală, 2018 este un vin de un galben pai, foarte deschis, cu un nas bine integrat și o mineralitate caracteristică terroir-ului Târnavei Mici. Nasul este delicat, un amestec de fructe albe, de câmp, citrice verzi și iarbă proaspăt cosită. Gustul aduce în prim plan mere și lămâi verzi, cârcei de viță-de-vie, toate urmate de ușoare nuanțe de mentol. Postgustul este proaspăt și răcoritor, cu o ușoară astringență și note amărui, elegante, de grapefruit copt.


Villa Vinèa Fetească Neagră, 2018 este un vin rubiniu deschis, în al cărui nas se simt, în primul rând, fructele roșii și, într-un mod discret, în plan secundar, lemnul de stejar. Gustul este unul de cireșe, vișinată și magiun de prune, cu aluzii subtile de ciocolată neagră și vanilie. Postgustul este proaspăt, bogat în fructe roșii de pădure.
 

„La Villa Vinèa, creăm vinuri de calitate, care să reprezinte cu mândrie și eleganță cultura locală și terroir-ul Târnavei Mici. Ne bucurăm că etichetele noastre sunt acum disponibile în magazinul de suveniruri al MNȚR și sperăm ca vizitatorii din România și din alte țări - turiștii și expații care trec pragul acestei frumoase instituții - să ia cu ei mostre ale pasiunii noastre pentru calitate și oenologie. Prin astfel de proiecte, realizate cu consecvență, consider că vom reuși, treptat, să ne poziționăm țara drept un producător relevant și apreciat, de vinuri de calitate.”, declară Mircea Matei, Director General al Villa Vinèa.
 

 

Crama Villa Vinèa a fost fondată în 2004, în Valea Târnavelor, de către Heiner Oberrauch, proprietarul Salewa Group, care include branduri precum Oberalp, Salewa Sport, Pomoca, Wild Country etc. Cu o suprafață de 70 de hectare, pe care sunt cultivate soiuri locale și internaționale de struguri - Sauvignon Blanc, Riesling, Gewürztraminer, Pinot Noir, Merlot și Kerner -, compania produce în prezent 20 de vinuri, grupate în 3 game: Premium, Selection și Classic. Terroir-ul impresionant, cu cea mai înaltă clasificare din România, metodele de producție și pasiunea celor doi vinificatori, Misi Denes și Celestino Lucin, oenologul anului 2009, conform publicației italiene Gambero Rosso, fac ca vinurile Villa Vinèa să fie extrem de apreciate pentru calitatea, savoarea și mineralitatea lor.


Evenimentul de lansare a avut loc la Clubul Țăranului.


Vinul Muzeului Țăranului poate fi găsit la vânzare începând de astăzi, 24 septembrie 2020, la Galeria de Artă Țărănească (magazinul de suveniruri), și poate reprezenta un cadou frumos, elegant și gustos pe care vi-l puteți face sau îl puteți oferi celor dragi.
 

 









înapoi la pagina principală
 
inchis