Catre Tur Virtual
Muzeul de la Şosea
Mereu actual din 1906


Muzeul Etnografic, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială a fost înființat prin Decretul Regal nr. 2.777 din 13 iulie 1906, la conducerea căruia, la propunerea ministrului Instrucțiunii și Cultelor, Mihail Vlădescu, de la 1 octombrie 1906, a fost numit Alexandru Tzigara - Samurcaș.

Muzeul Etnografic, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială a funcționat pe locul fostei monetării a statului până în 1912, când se pune piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neo-românească” a Muzeului de la Șosea – cum îl vor alinta multă vreme bucureștenii. Dar finalizarea construcției va aștepta câteva decenii, având de înfruntat adversitățile vremurilor și ale oamenilor. De la începutul secolului al XX-lea și până în prezent, Muzeul de la Șosea a fost însă permanent în actualitate, istoria sa însoțind și reflectând construcția națională și vicisitudinile sale.

Această istorie începe, într-un fel, înainte de înființarea instituțională a muzeului, curând după apariția Principatelor Unite. În această perioadă de început al construcției naționale, Țăranul devine deja o referință simbolică centrală a identității noastre iar cultura țărănească începe să-i intereseze tot mai mult pe orășeni. Pentru a da un impuls „industriei casnice”, ce suferea din pricina concurenței produselor străine (la modă și, în plus, mai ieftine, fiind create industrial), Al. I. Cuza dă în 1863 o ordonanță pentru organizarea unor expoziții în care să intre și produse ale industriei casnice țărănești. Astfel, la 20 mai 1863, se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, „exposițiunea națională de la Moșii de vite, de flori, de legume, de produse agricole și industriale”. Apar primele colecții private, expoziții naționale și participări ale României la expozițiile universale. Începe să se pună deja problema unui muzeu național, care să adăpostească în special produsele artistice ale poporului român.
„Pentru a schița un arbore genealogic trebuie să desemnezi mai întâi niște strămoși” – nota Irina Nicolau, povestind istoria Muzeului Național al Țăranului Român. Iar acest strămoș îndepărtat a fost Muzeul Național de Antichități (înființat în 1864 de același Al. I. Cuza). Aici se va organiza în 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu, „o secțiune deosebită în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în țară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri etc.”. Exponatele vor proveni, în principal, din colecția locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase deja, în 1864, un mic muzeu într-un pavilion al casei sale. O serie de obiecte din colecțiile MȚR datează din acea perioadă.

Aceste prime încercări muzeale se fac însă fără nicio ordine și fără o viziune muzeografică propriu-zisă, ceea ce îl va face pe Tzigara Samurcaș să se întrebe, retoric: „Suntem vrednici de un muzeu național?”. Și să se străduiască o viață întreagă pentru a răspunde afirmativ și a realiza acest deziderat al unui „adevărat muzeu național”.

Prima sa formă este aceea a „Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială” – denumire pe care Tzigara-Samurcaș o considera „prolixă și inutil de complicată”. Viziunea despre menirea și amenajarea unui asemenea muzeu se decantează în timp, fiind exprimată și prin schimbarea denumirii muzeului în „Muzeul de Etnografie și Artă Națională” iar apoi în „Muzeul de Artă Națională Carol I”. Arta țărănească devenise națională !

Muzeul de la Șosea își va continua periplul istoric și după schimbările fundamentale de după cel de al doilea război mondial. Evitând la limită să devină cazarmă a „armatei eliberatoare”, clădirea se va transforma, începînd cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român, a Mișcării Revoluționare și Democratice din România, pentru a ajunge tot mai mult, în ultimii ani de regim comunist, un fel omagiu muzeal al președintelui Nicolae Ceaușescu. Colecțiile vor fi alungate din sediul lor, adunate o vreme în clădirea palatului Știrbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conducerea lui Tancred Bănățeanu, iar apoi îngrămădite în depozitele Muzeului Satului. Aici vor aștepta, într-o relativă uitare, vremuri mai bune.

Acestea vor veni imediat după revoluția din 1989. Pe 5 februarie 1990, un nou ministru inspirat, Andrei Pleșu, face un nou act întemeietor numindu-l – și la recomandarea insistentă a lui Dan Hăulică – pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)înființatului Muzeu al Țăranului Român.
„Începem să facem liste de nume pentru noul muzeu – își aducea aminte Irina Nicolau, una dintre principalele colaboratoare ale lui Horia Bernea, în jurnalul său. Cum să-i spunem? Cum e mai potrivit? Doamne, pentru ce nu am păstrat hârtia ! Știu precis că Horia le numerotase și că ajunsesem la vreo douăzeci și ceva de nume. Muzeul Țăranului Român lui i-a scăpat, dar nu-i plăcea. După câteva ceasuri a fost ales tocmai acest nume care, cel puțin în primii ani, pe mulți i-a enervat. Țăran? Este peiorativ, pretindeau francezii. Român? Este limitativ și politic incorect, pretindeau alții. Mai târziu ne-a părut și nouă rău că nu i-am zis Muzeul Țăranului, pur și simplu.” Iar mai departe: „După un an și ceva, încă ne mai luptăm să adăugăm numelui un subtitlu – Muzeu național de arte și tradiții. Renunțăm. Tot răul spre bine: am fi intrat într-o familie de muzee europene cu care nu avem nimic în comun”.

Într-adevăr, Muzeul Țăranului Român nu este un „muzeu etnografic” în sensul clasic al cuvântului. Chiar dimpotrivă. „Vom studia satul, omul actual, țăranul așa cum este – declara Bernea –, dar vom înțelege ce s-a întâmplat numai dacă avem, bine configurat, în muzeu, ‚modelul’ – satul tradițional”. Deschis la prefaceri și la „timpul prezent” până la a fi scandalos pentru muzeografii clasici, Muzeul Țăranului Român ține deci să păstreze o ancorare fermă și permanentă în acest „model” arhetipal. Numele muzeului poate induce astfel în eroare: nu este vorba despre un „muzeu de societate”, care să prezinte cu fidelitate viața și creația comunităților țărănești din anumite zone și epoci determinate ale țării, ci despre ceea ce Irina Nicolau numea „omul tradițional” iar Gabriel Liiceanu consideră ca fiind „universalitatea de tip uman pe care o reprezintă țăranul”. Muzeul Țăranului Român este astfel muzeul unei spiritualități oarecum atemporale, de care inițiatorii săi au fost în mod evident îndrăgostiți și pe care au propus-o ca un reper posibil pentru lumea actuală .

Această viziune mai degrabă universalistă decât particular-etnografică a adus, de fapt, marea recunoaștere internațională din anul 1996: premiul EMYA pentru muzeul european al anului. Pe de altă parte, prin expozițiile temporare și colecțiile sale vechi dar și recente, prin târgurile sale deja tradiționale și promovarea „produselor țăranului român”, prin activitățile sale cu copiii și, în curând, cu vârstnicii, prin diversitatea acțiunilor sale culturale (lansări de carte și dezbateri, concerte și filme antropologice, colocvii și seri culturale etc.) Muzeul Național al Țăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate.
 

OAMENII MUNTELUI ATHOS
Expoziție de fotografie din noul documentar al regizorului Andrei Oprescu
22 aprilie – 23 mai 2021




Muzeul Naţional al Țăranului Roman vă așteaptă joi, 22 aprilie 2021, de la ora 17.00, la Sala Noua Galerie (fosta sală Irina Nicolau), la vernisajul expoziției Oamenii Muntelui Athos - fotografii din cel mai recent film documentar al regizorului Andrei Oprescu, despre Muntele Athos.


Muntele Athos este, probabil, unul dintre cele mai fascinante locuri de pe Pământ, însă puține informaţii sunt cu adevărat cunoscute despre comunitatea de călugări care locuiește acolo. Au mai fost câteva încercări de a documenta viețile călugărilor de acolo, în ultimele decenii, dar acestea au fost prea sumare din cauza accesului dificil.

Regizorul Andrei Oprescu a obținut în premieră acces în această lume și dezvăluie viața de zi cu zi a călugărilor și tradițiile lor străvechi. Andrei a petrecut mai mult de 6 luni filmând în Athos, împrietenindu-se cu călugării și câștigându-le încrederea pentru a putea filma momente intime din viață acestora.

Muntele Athos este un muzeu viu, plin de edificii medievale și locuit în totalitate de o comunitate alcătuită exclusiv din bărbați care trăiesc după tradiții străvechi. Călugării primesc un număr foarte restrâns de vizitatori. Acest lucru ajută Muntele Athos să poată conserva o societate tradițională. Puțini sunt cei care au văzut aceste lucruri, până astăzi.

Filmul documentar este încă în producție. Pe parcursul a 6 luni, Andrei Oprescu a reușit să filmeze trei sferturi din cât și-a propus, iar acum caută sprijin pentru a putea termina filmul. Sunt costuri mari care trebuie acoperite, în special pentru post producție: montaj, subtitrare, coloană sonoră, distribuție și marketing.

Expoziția de fotografie de la Muzeul Țăranului are ca scop promovarea filmului, dar, în principal, își dorește a face cunoscută nevoia de fonduri pentru terminarea acestui film.

Andrei Oprescu este absolvent al Universității Westminster Film School şi locuiește la Londra. A fost, mereu, pasionat de Athos și pregătește acest proiect încă de la 18 ani.

Site-ul proiectului: https://www.andreioprescu.com/mount-athos-documentary

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Noua Galerie, până la 23 mai 2021, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Luni este închis.
Accesul se face prin Str. Monetăriei nr. 3.

Prețul biletului de intrare: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei

***

Măsuri sanitare și sugestii de vizitare a expoziției


În Sala Noua Galerie este permisă prezența a maximum 20 de persoane simultan, iar la vernisaj, care va avea loc în curtea exterioară, se va permite prezența unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea regulilor de distanțare.
Portul măștii este obligatoriu pentru personalul muzeului și pentru vizitatori.
Accesul în sală va fi permis după ce vizitatorii își vor dezinfecta mâinile la distribuitorul de gel hidroalcoolic.
În expoziție, vizitatorii sunt rugați să păstreze, între ei, distanța fizică de 2 m.
 




înapoi la pagina principală
 
inchis