To Virtual Tour




Whatever others may feel, we feel at home in our Museum. We feel good here, we like to look around the rooms with painted walls, full of beautiful, surprising or simply familiar objects. We feel closer to our parents and know there are stories here to share with our children. Working together everyday, we sometimes feel like a big family. Do you hesitate to believe us? Come to the Peasant Museum and see for yourself…




MOME THIRTYTHREE // 2 – 13 iunie 2021




Institutul Cultural Maghiar din București, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă așteaptă miercuri, 2 iunie 2021, de la ora 18.00, la vernisajul expoziției MOME THIRTYTHREE.


Institutul Cultural Maghiar din București asigură și în anul 2021 o prezență amplă a designului maghiar la Romanian Design Week. Consecvenți tradiției din anii trecuți, expozițiile prezentate de Institutul Cultural Maghiar în cadrul RDW, sunt realizate și anul acesta în colaborare cu Universitatea de Artă Moholy-Nagy (MOME) din Budapesta.

În Noua Galerie a Muzeului Național al Țăranului Român vor fi expuse lucrările artiștilor fotografi care au absolvit specializarea foto din cadrul MOME. Expoziția este o retrospectivă asupra celor peste 33 de ani din istoria Departamentului foto din cadrul MOME.

De la înființarea primei clase de fotografie în 1984, au trecut aprope 40 de ani, perioadă în care societatea, cultura maghiară și perspectiva asupra istoriei s-au schimbat radical, am pășit într-un nou mileniu și se deschid permanent noi perspective. S-a maturizat o generație care își definește identitatea central-europeană într-un orizont mult mai larg, decât înainte, în fluxul efectelor globale, astfel se pune întrebarea, ce rol are astăzi formarea profesională purtând marca Moholy-Nagy László.

Expoziția evită linearitatea și prezentarea în ordine cronologică a lucrărilor, sau chiar și a grupării lor după clasicele puncte de vedere ale genului. În schimb are ca marcă comună orizontul, care se mulează perfect pe conceptul educativ de design atât de caracteristic universității ce poartă numele marelui artist de design Moholy-Nagy László. Prezenta selecție urmează un orizont pe de o parte foarte real, iar pe de altă parte imaginar, care desparte și unește în același timp universuri fizice, formale sau spații simbolice, toate concentrându-se în jurul a patru perechi de concepte care se completează și sunt opuse în același timp: echilibrul controversat al naturii și al culturii, coliziunea dintre trecut și prezent, ciocnirea dintre stările conștiente și subconștiente, și fluctuația dintre speranță și pierderea speranței. Această dualitate a coexistenței actuale a pozițiilor creatoare poate fi interpretată și ca autodefinire, în noul mileniu, a fotografiei maghiare, pe lângă expunerea modului de gândire ce a devenit marca formării profesionale.

Artiști expozanți: Bánhegyesy Antal, Bartha Máté, Biró Dávid, Bognár Benedek, Drégely Imre, Ember Sári, Fabricius Anna, Fátyol Viola, Ficsór Zsolt, Gulyás Miklós, Hermann Ildi, Koleszár Adél, Kozó Attila, Kudász Gábor Arion, Ladocsi András, Máté Balázs, Máté Gábor, Móró Máté, Puklus Péter, Rácmolnár Milán, Rédling Hanna, Sivák Zsófia, Szalay Krisztina, Szalontai Ábel, Szombat Éva, Tóth Barnabás, Törcsi András, Zagyvai Sári

Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Noua Galerie, până la 13 iunie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea este închis.

Prețul biletului de intrare: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei
 




back to main page
 
closed