To Virtual Tour

Cladirea Muzeului Naţional al Ţăranului Român este amplasată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, alături de Muzeul de Ştiinţe Naturale "Grigore Antipa" şi de Muzeul de Geologie. Cel numit cu întocmirea proiectului şi conducerea lucrarilor va fi arhitectul N. Ghika-Budeşti, strălucit reprezentant al şcolii autohtone de arhitectură care, potrivit opţiunii muzeologice a etnografului şi directorului Alexandru Tzigara-Samurcaş, trebuia să înalţe "un palat al artei pământene", dispus sub forma incintelor de tip monastic.

După 29 de ani, la capătul unor nesfârşite întreruperi, se va finaliza, în 1941, luând înfăţişarea actualului monument de arhitectură, sediul Muzeului Ţăranului Român.

Ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din fondul arhitectural tradiţional, cu deosebire cel brâncovenesc, lucrarea se remarcă prin expresivitatea ansamblului compoziţiei completată cu utilizarea ponderată a elementelor decorative florale şi zoomorfe. Zidăria aparentă de cărîmidă roşie, marile ferestre reunite sub arcade, coloanele logiei, balustrada, elementele traforate, eleganta siluetă a turnului central cu imaginea foişorului amintind de clopotniţele vechilor mănăstiri ş.a. conferă cladirii somptuozitatea măsurată a unui adevarat palat al artei.

In anii '60, clădirii i se adaugă un corp central de birouri şi săli conexe, construit însă, prin nesocotirea totală a datelor stilistice de bază ale concepţiei lui N. Ghika-Budeşti. Noua construcţie, amplasată lăturalnic, în spatele monumentalului edificiu, se individualizează, de asemenea, printr-un mozaic de proporţii, realizat în spiritul perioadei cvasi-proletcultiste a totalitarismului comunist.

SCOARȚE
Expoziție - Maria și Iulian Mihalachi
21 - 26 septembrie 2021




Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă marţi, 21 septembrie 2021, de la ora 17.00, la Sala Acvariu, la vernisajul expoziţiei Scoarţe.


Țesutul era îndeletnicirea cea mai dragă femeilor, fiind comparat, prin analogie cu zămislirea formelor noi de viață. Meșteșugul era însoțit de numeroase interdicții rituale, iar practicarea lui de-a lungul anului era clar reglementată.

Covoarele, folosite inițial pe pereți și cunoscute sub diferite denumiri – scoarțe, păretare, laicer, răspândeau prin desenele și culorile lor, bogăție, abundență, fericire. Originalitatea și unicitatea covoarelor se datorează priceperii și ingeniozităţii femeilor care au țesut cu grijă adevărate povești, integrând motive și simboluri – geometrice, vegetale, antropomorfe, zoomorfe, semnificând apa, cerul, pământul, Soarele, Luna, pomul vieții, calul, călărețul, păsări, flori, rombul, coarnele berbecului, broaște țestoase, pești. Motivele erau țesute în compoziții deschise sau închise de chenare, urmărind obținerea unui efect de simetrie și ritm cromatic.

Scoarţele lucrate de Maria Mihalachi şi prezente în expoziţia de la Muzeul Ţăranului au o poveste ce transmite emoție, echilibru şi măsură. Confecționate din lână pură ori amestecată cu bumbac, cu motive inspirate din specificul zonei Neamțului, scoarțele ţesătoarei Maria Mihalachi ne îndeamnă să căutăm frumusețea și armonia. În toată această lucrare, Iulian Mihalachi, soțul Mariei s-a implicat cu tot sufletul, fiind convins că scoarțele moldovenești se încadrează în marea familie a artei decorative.

Expoziţia este cu vânzare și poate fi vizitată la Sala Acvariu, până pe 26 septembrie, între orele 10.00 şi 18.00. Intrarea este liberă.

Curatori: Oana Constantin şi Simona Hobuncu, MNŢR

***

Scoarțele cele mai căutate erau cele tunse, pentru lucrul acestora se întrebuința toată casa, ba și copiii ajuta. Lâna se înnoda pe urzeală cu leațuri, apoi o trageau cu un pieptene de tei, ca să stea bine, și cu o scândurică, care avea o bortă în mijloc, o măsurau să fie tot una, o tundeau și apoi băteau câțiva oameni cu vatala, așa de mare și de grea era vatala, părul la scoarțele acestea era de trei degete.

Scoarțele se făceau cu figuri, cu flori. Scoarțele acestea se așterneau pe paturi lungi, cât păretele, din capăt în capăt.

Elena Niculiță-Voronca
Datini

 




back to main page
 
closed