To Virtual Tour

Cladirea Muzeului Naţional al Ţăranului Român este amplasată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, alături de Muzeul de Ştiinţe Naturale "Grigore Antipa" şi de Muzeul de Geologie. Cel numit cu întocmirea proiectului şi conducerea lucrarilor va fi arhitectul N. Ghika-Budeşti, strălucit reprezentant al şcolii autohtone de arhitectură care, potrivit opţiunii muzeologice a etnografului şi directorului Alexandru Tzigara-Samurcaş, trebuia să înalţe "un palat al artei pământene", dispus sub forma incintelor de tip monastic.

După 29 de ani, la capătul unor nesfârşite întreruperi, se va finaliza, în 1941, luând înfăţişarea actualului monument de arhitectură, sediul Muzeului Ţăranului Român.

Ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din fondul arhitectural tradiţional, cu deosebire cel brâncovenesc, lucrarea se remarcă prin expresivitatea ansamblului compoziţiei completată cu utilizarea ponderată a elementelor decorative florale şi zoomorfe. Zidăria aparentă de cărîmidă roşie, marile ferestre reunite sub arcade, coloanele logiei, balustrada, elementele traforate, eleganta siluetă a turnului central cu imaginea foişorului amintind de clopotniţele vechilor mănăstiri ş.a. conferă cladirii somptuozitatea măsurată a unui adevarat palat al artei.

In anii '60, clădirii i se adaugă un corp central de birouri şi săli conexe, construit însă, prin nesocotirea totală a datelor stilistice de bază ale concepţiei lui N. Ghika-Budeşti. Noua construcţie, amplasată lăturalnic, în spatele monumentalului edificiu, se individualizează, de asemenea, printr-un mozaic de proporţii, realizat în spiritul perioadei cvasi-proletcultiste a totalitarismului comunist.

Târgul 100 de Tradiții Românești
24 – 26 septembrie 2021




Asociaţia Kogaion 115 organizează în perioada 24 – 26 septembrie 2021, Târgul 100 de Tradiții Românești, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, Str. Monetăriei, Nr. 3.
 

Pentru această ediţie am invitat la muzeu pe unii dintre cei mai buni meşteşugari care ne vor încânta cu creațiile lor. La târg vor fi expuse icoane pictate pe lemn, ii și cătrințe, pristolnice, podoabe tradiționale, carpete și ștergare, ceramică de Corund și de Baia Mare.

Tineri artizani vor expune bijuterii și vestimentaţie tricotată manual, creme și loțiuni de îngrijire din lavandă și apă de trandafiri, obiecte de decor din lemn crestat.

Vizitatorii vor gasi aici o gamă diversă de produse culinare tradiționale: cârnați țărănești de porc și jumări, brânzeturi de capră și de oaie, păstrăv afumat în cetină de brad, zacuscă şi salate de iarnă, palincă și cozonaci, ciocolată și prăjituri de casă, dulceţuri şi siropuri, miere şi amestecuri apicole pentru imunitate, sucuri naturale și şerbeturi aromate, fructe şi legume proaspete, kürtős kalács și sarailii.

Cei care apreciază obiectele vechi şi cu valoare istorică găsesc la anticarii participanţi la eveniment unelte din lemn, mobilier ţărănesc sau straie populare din diferite zone etnografice.

Bucătari pricepuți vor ademeni vizitatorii cu delicioase preparate calde: borș de pește la ceaun, saramură de crap, sărmăluţe cu mămăliguţă, bulz cu brânză de burduf. Din mâncărurile de sezon nu pot lipsi pastrama de oaie la grătar și mustul proaspăt stors.

Program târg: zilnic între orele 10.00 și 19.00

Organizator eveniment: Asociaţia Kogaion 115
Ligia Marica – Director de marketing
Mobil: 0722 274 803
e-mail: ligia_marica@yahoo.com

 




back to main page
 
closed